„Convoiul libertății”, varianta românească, a ajuns luni și la Suceava. Inspirați de protestele care tulbură Canada de două săptămâni, zeci de șoferi au plănuit să facă înconjurul țării, contestând restricțiile și starea de alertă oriunde ajung. Coloana lor de mașini poate fi recunoscută prin steagurile tricolore care flutură pe laterale, însemnele cu Convoiul Național pentru Libertate, dar și prin claxoanele pe care le dau, dar și primesc, în trafic.
Luni au plecat de la Botoșani, au trecut prin Suceava, pornind apoi spre Rădăuți, Câmpulung și Vatra Dornei, înspre Bistrița, iar la final de săptămână vor să se adune cât mai mulți la București, pentru un protest de amploare.
Convoiul ajuns la Suceava la orele amiezii a fost unul destul de restrâns, dar cu oameni determinați, care vor străbate țara, transmițând mesajul lor și îndemnul de a se aduna cu mic cu mare în Piața Victoriei, vineri, 18 februarie.
Organizarea Convoiului Național pentru Libertate este inițiată de Starea de Libertate, Comitetele Cetățenești Locale, Calea Neamului, Bucovina Profundă, fiind de asemenea prezenți în acțiune reprezentanți STOP 5G România și Străjerii Ortodoxiei.
“Sunt trei deziderate pe care le urmărim – oprirea stării de alertă, eliminarea oricărei forme de certificate restrictive și judecarea celor vinovați.
Ne-au arătat bau-bau și ne-au îndemnat să ne băgăm sub pat, urmează încă unul și încă unul… Vor continua să ne arate diverse catastrofe și să aresteze realitatea în funcție de agenda lor globală. Românii au rezistat sute și mii de ani liberi, chiar și când nu au avut stat, pentru că sunt independenți”, a spus Mircea Pușcașu, reprezentantul “Bucovina Profundă”, care i-a întâmpinat pe membrii Convoiului în parcarea Iulius Mall, alăturându-se lor, pe traseu, până la Vatra Dornei.
Conform acestuia, Convoiul Național pentru Libertate nu este un protest, ci un manifest, de redobândire a unor drepturi restricționate.
“Societatea este însăși viața umană, dacă o oprești se ajunge la crime împotriva umanității – asta se întâmplă astăzi. A fost o lovitură de stat ascunsă de pandemie. În următorii ani se va demonstra că virusul a fost creat în laborator, cu un scop anume”, a adăugat Mircea Pușcașu.
Pompiliu Diplan (Starea de libertate), organizator al Convoiului, a explicat cum s-a ajuns la inițiativă, cum s-a plecat la drum cu mașini, în loc de camioane, din “Constanța, Galați, Brăila, Focșani, Tecuci, Vaslui, Bârlad, Bacău, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Tg. Frumos, Iași, Botoșani și acum Suceava. De aici mergem spre Satu Mare, prin vârful României, Vatra Dornei, Baia Mare, Vatra Dornei, Bistrița, Câmpulung, prin Rădăuți. Între orașe suntem destul de puțini, cam 20 de mașini, dar pentru ultima zi contăm pe sute sau chiar mii de mașini. Vrem ca pe 18 februarie să eliminăm dictatura medicală prin abolirea stării de alertă. Teroarea medicală duce la asasinarea economică a României”.
După ce au transmis mesajul lor, cu bannere, pancarte și fluturând steagul “dacilor liberi”, cu lupul dacic transpus peste tricolor, membrii Convoiului Național pentru Libertate au plecat din nou la drum, încolonați și claxonând des, trecând prin centrul Sucevei, iar de acolo pe strada Nicolae Bălcescu, în sus, spre intersecția Mărășești, atrăgând atenția celor întâlniți în cale.
Pe 18 februarie, Convoiul va ajunge în Capitală, unde va avea loc un protest mai amplu, în Piața Victoriei.