– Victima, o adolescentă în vârstă de 16 ani, se află și acum internată în spital
Cercetările în cazul minorei în vârstă de 16 ani, din Câmpulung Moldovenesc, care a reclamat că a fost violată, după ce a ajuns la spital cu ruptură de vagin, iau o cu totul altă întorsătură. Deși, inițial, surse din rândul polițiștilor ne-au mărturisit că mai toate indiciile duc către o falsă reclamație, anchetatorii schimbă foaia și spun că, în cauză, se pare că este vorba de un viol în toată regula. Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Silviu Chifan, împotriva bărbatului învinuit, M.N. (35 de ani), s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de viol, dosarul urmând a fi finalizat în perioada imediat următoare. Toată povestea a început în urmă cu aproximativ două săptămâni, atunci când victima, E.T., s-a dus împreună cu verișoara ei (o adolescentă în vârstă de 17 ani) la iubitul acesteia din urmă. Respectivul, bărbat căsătorit de ani buni, avea de mai multă vreme o relație extraconjugală cu adolescenta în vârstă de 17 ani. După ce cei trei s-au întâlnit, la propunerea bărbatului, au plecat la o cabană de pe raza localității. Aici, în împrejurări pe care anchetatorii trebuie acum să le stabilească cu exactitate, minora de 16 ani, care era virgină, a întreținut relații sexuale cu M.N. Deși nu s-a stabilit încă dacă a făcut acest lucru de bunăvoie sau a fost forțată, cert e că minora a ajuns, câteva ore mai târziu, la spital, cu o hemoragie puternică în urma deflorării. E.T., care în urma leziunilor suferite a primit între 12 și 14 zile de îngrijiri medicale, este internată și în prezent la Spitalul de Neuropsihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, și urmează a fi evaluată psihiatric. Ițele destul de încurcate ale acestui incident vor fi descâlcite zilele viitoare, atunci când, în fața procurorilor, vor ajunge toate părțile implicate.





