Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Timiș fac, luni dimineață, un control la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, unde au fost internați pacienți în saloane cu pereți scorojiți și mobilier ruginit, transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Timiș, Dana Șpac, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că o echipă de medici inspectori fac verificări la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
“O echipă formată din medici inspectori din cadrul DSP Timiș fac verificări, de la primele ore ale dimineții, la Spitalul de Boli Infecțioase, în urma neregulilor semnate în spațiul public”, a afirmat Dana Șpac.
Două fotografii în care sunt imortalizate condițiile în care sunt cazați pacienții pe Secția de Pneumologie a Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara au fost postate pe Facebook, sâmbătă, fiind distribuite de sute de ori. În imagini se poate observa cum bolnavii sunt cazați în saloane cu pereți scorojiți, mobilier ruginit, iar în loc de perdele, în geamuri au fost puse cearșafuri.





