Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a efectuat la Suceava un control audit asupra activității din primele zece luni ale acestui an a Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Suceava. Elena Oanea, șeful OJPC Suceava, a declarat că „rezultatele verificărilor au fost foarte bune, și toți indicatorii urmăriți au o creștere față de anul trecut”. În primele zece luni ale acestui an controalele inspectorilor pentru protecția consumatorilor au fost cu 90% mai multe decât cu un an înainte, în timp ce numărul produselor identificate cu nereguli care au fost retrase de la comercializare în primele zece luni din acest an au fost de trei ori mai multe decât în anul precedent. Totodată, petițiile și reclamațiile consumatorilor înaintate către OJPC au fost soluționate sau li s-a răspuns în termenul legal de 30 de zile într-un procent de 100%.
„În ceea ce privește numărul de amenzi aplicate de OJPC din ianuarie până în octombrie 2008, acesta este cu aproximativ 250% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat Elena Oanea.





