Controale la sute de magazine de vise, polițiștii au confiscat marfă în valoare de 1,5 milioane lei



Polițiștii au început, luni seară, un control în magazinele de vise din întreaga țară, la doar câteva ore după intrarea în vigoare a actului normativ prin care erau interzise produsele etnobotanice, fiind deja ridicată marfă în valoare de 1,5 milioane de lei și aplicate amenzi de 45.500 de lei.
Cei 1.400 de polițiști care au participat la controalele făcute în cele peste 400 de magazine sau depozite în care erau ținute aceste substanțe fac parte din structurile de combatere a criminalității organizate, de ordine publică sau de investigare a fraudelor, ei fiind însoțiți și de comisari ai Gărzii Financiare sau de inspectori ai Direcțiilor de Sănătate Publică, informează, marți, Poliția Română.
Echipele de control au vizitat 336 de magazine și alte câteva zeci de sedii ale magazinelor virtuale sau depozite. Din cele 270 de magazine pe care le-au găsit deschise, polițiștii au ridicat marfă în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, toate produsele urmând să fie expertizate și apoi distruse.
Captura polițiștilor a însemnat 74,6 kilograme de „substanțe”, 131 de comprimate, 1.826 de „pliculețe cu substanțe”, 300 de țigări și zece mililitri de „substanță lichidă”.
În timpul cotrolului de luni seară, polițiștii au dat 12 amenzi în valoare totală de 45.500 de lei.
Potrivit comunicatului IGPR, „acțiunile și controalele la unitățile care comercializează astfel de produse vor continua”.
Magazinele care vând substanțe etnobotanice, cunoscute drept „magazine de vise”, se află încă de anul trecut în atenția polițiștilor, pe parcursul lui 2009 acestea fiind controlate în repetate rânduri iar proprietarii lor amendați sau chiar urmăriți penal pentru vânzarea unor amestecuri conținând substanțe la acel moment interzise.
În 10 februarie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a interzis comercializarea unui număr de 36 substanțe și plante etnobotanice care au fost trecute în lista drogurilor. Actul normativ a introdus în categoria drogurilor 27 de substanțe și 9 plante etnobotanice cu efect halucinogen, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ acestea nemaiputând fi deținute și comercializate.
Actul normativ permite doar anumitor persoane specializate să mai dețină astfel de plante, dar numai în cantități mici, cu scop terapeutic sau pentru a le utiliza ca eșantion de probă și comparație cu alte produse similare care vor fi eventual descoperite ca fiind vândute ilegal.
Potrivit listei, substanțele și plantele incluse în lista produselor interzise sunt: DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamin) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxifenil)propan-2-amina; DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina; 4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona; Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino)propan-1-ona; 4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino)propan-1-ona; ß-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil)propan-1-ona; ß-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-il)-2-(metilamino)butan-1-ona; CPP (clorofenilpiperazina); TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina); BZP (benzilpiperazina); CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metiloctan-2-il)fenol; JWH-018 = Naftalen-1-il-(1-pentilindol-3-il)metanona; Indanylamphetamine; toate speciile din genul Psilocybe; amida acidului lisergic; Rivea Corymbosa (L.) Hallier f.; toate speciile din genul Argyreia; Nymphaea caerulea Sav; Acid ibotenic; Muscimol; Amanita muscaria (L:Fr.) Lam; Amanita pantherina; Ketamina; Salvia divinorum Epling & Jativa; Salvinorin A-F; Tabernanthe iboga (L.) Nutt.; Ibogaina; Mitragyna speciosa Korth (Kratom); 7-hidroximitragynina; Mitragyna; Nitril de amil; Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-il)-2-aminopropan; Gama-butirolactona (GBL) = Dihdrofuran-2(3H)-ona.
Guvernul a anunțat că ordonanța va fi aplicată de la publicării în Monitorul Oficial, de la acel moment firmele care se ocupă cu vânzarea acestui gen de substanțe având la dispoziție zece zile pentru a distruge stocurile.
Actul normativ a apărut, luni, în Monitorul Oficial.