Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava a întreprins un control de verificare a spălătoriilor auto din județ după ce la Protecția Consumatorilor au ajuns o serie de reclamații, potrivit cărora prestatorii serviciilor de spălătorie auto percep tarife aleatorii, mai mici sau mai mari, în funcție de criterii subiective de apreciere, și utilizează substanțe neconforme la spălarea și cosmetizarea autovehiculelor.
În urma controlului, șeful CJPC Suceava, comisarul superior Elena Oanea, a declarat că „principalele abateri constatate au fost neafișarea tarifelor și serviciilor prestate, utilizarea de substanțe de curățare neconforme pentru anumite servicii, cum ar fi curățarea motorului cu aceleași substanțe cu care se spală mașina la exterior, ceea ce poate duce la defectarea motorului și folosirea de substanțe cu etichete fără traducere în limba română”.
Două spălătorii auto de pe raza județului au fost închise temporar de către comisarii pentru protecția consumatorilor, iar alte 22 de unități au fost sancționate contravențional pentru neregulile depistate. S-au aplicat șase amenzi în valoare de 7300 de lei și 16 avertismente.





