Se află în grevă magistrații, dascălii de școală, funcționarii primăriilor și silvicultorii… Adică, toți cei care, într-un fel sau altul, au beneficiat la buzunar de banii pe care corupția politică transpartinică i-a legiferat ilegitim, în fel și chip, în favoarea lor.
Ilie Bolojan s-a luat la trântă cu cei al căror spirit – abia acum nerușinat vizibil! – nu acceptă lupta dreaptă, ci cumpărarea adversarului. Or, Ilie Bolojan nu este un premier de vânzare și nici vândut unui partid.
Culmea neobrăzării este că salariații domeniilor amintite ar trebui să fie, luându-i pe rând, depozitarii dreptății, ai formării tinerilor, ai servirii cetățeanului și ai stabilității mediului natural. Dar iată: tocmai ei – magistrații, dascălii de școală, funcționarii primăriilor și silvicultorii – fac dovada că nu sunt pătrunși de ceea ce se numește ”filozofia meseriei”, de conștiința celui care practică ceva fiindcă iubește: profesia și țara!… Și la bine, dar și la greu… Bieți nevertebrați mercantili, lipsiți de vocație!
Întrucât a fi în vocație înseamnă să faci ceva ce ai putea face cu drag toată viața, chiar dacă nu ai fi plătit, văzut, admirat…
Mă întreb, așadar, este nevoie să ieșim în stradă, protestând contra protestatarilor, noi, ceilalți?… Cei care – chiar cu prețul sacrificiului propriului buzunar – îl susținem pe Ilie Bolojan, înțelegând că, după peste 30 de ani, în sfârșit, un om – rămas tot mai singur – s-a luat de piept cu corupția din România și cu profitorii săi transpartinici?…
…………………………………………………………………………..
Sub titlul ”Contragreva”, am postat textul de mai sus pe pagina mea de feisbucluc, în dimineața zilei de 29 august. Și, spre surprinderea mea, până la ora la care scriu aceste rânduri, ”Contragreva” a beneficiat de peste 21.000 de redistribuiri, semn de substanțială rezonanță publică. Iată, mi-am spus: Civismul, la vreme de criză, renaște!
Totuși, deloc puține comentarii – culmea, venind numai din partea cadrelor didactice! – au relevat mixtura psiho-spirituală a unor minți deloc potrivite catedrei; minți unde emoționalul și mândria fac casă bună cu… analfabetismul funcțional, implicit, cu lipsa rațiunii. Trec peste cuvintele ofensatoare aruncate mie fie direct pe pagină, fie pe mesagerie, spre a rămâne la esența argumentațiilor ”didactice”, loc unde mereu regăseam vanitoasa alegație: ”Nu puteți pune în aceeași oală profesorii și magistrații care etc.!”, urmând imprecațiile…
Așa se face că, fără excepție, am decelat, exact la cei meniți să formeze elevii, lipsa cunoștințelor privind componentele oricărei comparații: elementele de comparat și criteriul unic de evaluare: în acest caz, protestul grevist! Nu comparam salariile, veniturile suplimentare, cunoștințele etc. Întrucât, de pildă, dacă un bou e comparat cu un măgar, criteriul unic poate fi greutatea corporală, nu lungimea cozii ori forma urechii; la fel cum, comparând un dovleac cu o banană, tot greutatea le poate uni, nicidecum conținutul!… Ei bine, mulți dascăli nu înțeleseseră asta!
Mai mult!: dovedind și lipsa vocației, aceiași mândri comentatori trecuseră lesne peste o frază esențială: ”Întrucât a fi în vocație înseamnă să faci ceva ce ai putea face cu drag toată viața, chiar dacă nu ai fi plătit, văzut, admirat…”
Bomboana de pe tortul analfabetismului funcțional didactic, implicit, pe coliva civismului multora din acest corp profesional, era supoziția că eu, fie sunt plătit de Ilie Bolojan în vreun fel, fie sunt un pensionar favorizat, beneficiind de o pensie atât de mare încât nu-mi pasă de reforme. În mințile lor mercantile neîncăpând realitatea unui crez dezinteresat!… Drept care, acestora le-am dat un răspuns unic:
<< Sunt pensionar, neafectat de scăderile reformei lui Bolojan ”grație” unei pensii care n-a prins pomenile lui Dragnea… Asta însă nu înseamnă că zac puturos cu mâța-n poală, în vreun balansoar, așteptând… ”penzia”… Dimpotrivă: scriu la gazete, scriu și public cărți – care se cumpără! – țin conferințe și fac sport: sală, ciclism, munte, pescuit, fotografie de faună și altele bune… La 70+… Adică, am un stil de viață viu, de când mă știu! >>
Trist este că majoritatea pensionarilor, neavând nici înainte un stil de viață viu, zac nefericiți, putrezind la televizor ori se adună prin parcuri și, jucând table, așteaptă ”penzia”. Cum zac și unii tineri ori moșnegi nervoși, prin diverse sinecuri ale puterii politice și administrative!
