Primăria Suceava

Contracte de 5 milioane de euro vor fi semnate în această săptămână

Contracte de 5 milioane de euro vor fi semnate în această săptămână
Contracte de 5 milioane de euro vor fi semnate în această săptămână

– Primăria Suceava va semna, în zilele următoare, contractele care vor permite demararea proiectelor de modernizare a Bazarului și reabilitare a podului din Burdujeni, precum și rezolvarea salubrizării orașului
Trei contracte în valoare totală de aproximativ 5 milioane de euro vor fi semnate de Primăria Suceava, în această săptămână. Este vorba despre contractele care vor permite demararea proiectelor de modernizare a Bazarului și reabilitare a podului de pe strada Plevnei, din cartierul Burdujeni, precum și despre contractul pentru salubrizarea municipiului.
Contractul care va transforma comerțul haotic, de tip oriental, din Bazar, într-un comerț civilizat, va fi semnat de municipalitate cu firma SUCT Suceava, câștigătoarea licitației din martie. Societatea suceveană a avut cea mai bună ofertă, apreciind valoarea lucrărilor de modernizare a Bazarului la suma de 8,6 milioane lei (86 miliarde lei vechi). Restul ofertelor, care au fost declarate neeligibile, sunt cele ale Soconi Grup – 88 miliarde de lei vechi, Axicon SA – 93 de miliarde de lei vechi, Civica Grup – 106 miliarde lei vechi, Muha SRL în asociație cu Timprod – 121 de miliarde de lei vechi, SC Cominco SA București – 129,7 de miliarde lei vechi, SC Victor Construct SRL Botoșani – 129,9 miliarde lei vechi, SC Condacia SA Botoșani – 138,2 miliarde lei vechi.
Podul de pe strada Plevnei, din cartierul Burdujeni, va fi reabilitat de Soconi Grup Suceava, valoarea proiectului fiind de aproximativ 200.000 de lei (2 miliarde de lei vechi).
Contractul prin care municipalitatea va rezolva problema salubrizării în Suceava va fi semnat cu societatea Rosal, după patru luni de procese și contestații rezolvate în instanță. Curtea de Apel Suceava a formulat, săptămâna trecută, o decizie definitivă și irevocabilă, conform căreia atât modul de desfășurare, cât și rezultatul licitației sunt considerate corecte. Deși licitația de încredințare a serviciului de salubrizare menajeră a avut loc anul trecut, pe 22 decembrie, câștigătoare fiind desemnată firma Rosal, contractul cu Primăria Suceava nu a fost semnat nici până astăzi din cauza unei contestații depuse de o altă participantă la licitație.
Potrivit primarului Ion Lungu, după semnarea acestui contract, Primăria va iniția o „campanie de schimbare a feței orașului”. Acesta s-a declarat nemulțumit de lipsa curățeniei în municipiu și și-a exprimat intenția de a implica toți factorii responsabili, inclusiv asociațiile de proprietari, într-o amplă acțiune de salubrizare a Sucevei.

Recomandări

Contractul pentru implementarea sensurilor unice și fluidizarea traficului, semnat de Primăria Suceava cu o asociere de firme

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat contractul de 2,1 milioane de euro pentru consolidarea și extinderea Școlii „Mihai Eminescu”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 4 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate