Captură

Contrabandiști prinși după ce au preluat un transport din zona Vămii Siret



Doi bărbați care se aflau într-o mașină încărcată cu țigări de contrabandă au fost trași pe dreapta de poliție în noaptea de luni spre marți, aceștia declarând că au preluat marfa din zona Vămii Siret de la ucraineni despre care susțin că nu-i cunosc.
Captura de țigări a fost făcută în jurul orei 1.30, pe DN 2, pe raza satului Negostina, comuna Bălcăuți. Din autoturismul condus de Dragoș J., în vârstă de 42 de ani, din comuna Satu Mare, alături de care se afla Gheorghe R., în vârstă de 44 de ani, din municipiul Rădăuți, polițiștii au confiscat 990 de pachete de țigări, valoarea acestora fiind de aproape 10.000 de lei.
Pe numele ambilor au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, mașina fiind indisponibilizată la sediul Poliției orașului Siret.