Din una în alta

Contrabandist prins de polițiști după ce a fost implicat într-o tamponare



Un bărbat care transporta aproape 5.000 de pachete de țigări de contrabandă a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava după un banal incident în trafic. Duminică, în jurul prânzului, un bărbat din comuna Satu Mare a sunat la 112 și a reclamat că autoturismul pe care-l conducea, marca BMW, a fost acroșat între Sadova și Vatra Moldoviței de un Audi.
Cel vinovat de producerea tamponării l-a anunțat pe șoferul de pe BMW că pleacă să aducă o platformă pentru a putea ridica autoturismul. Cum șoferul cu pricina nu s-a mai întors, bărbatul din Satu Mare a solicitat ajutorul polițiștilor. Între timp, la fața locului a ajuns și un bărbat de 45 de ani, din satul Prunișor, județul Mehedinți, care a precizat că a fost solicitat de amicul său care conducea autoturismul marca Audi să vină la locul incidentului.
Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor să afle de ce încercau să fugă cei care se aflau cu autoturismul Audi: în interior se aflau nu mai puțin de 4.470 de pachete de țigări de contrabandă.
Bărbatul de 45 de ani, din județul Mehedinți, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă și a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. În paralel, s-a dispus confiscarea țigărilor, dar și indisponibilizarea autovehiculului cu care era transportată marfa de contrabandă, mașină evaluată la suma de 7.000 de lei.



Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști
Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc