Recorectare

Contestațiile au adus medii de trecere pentru 36 dintre candidații bacului din toamnă



Contestațiile au adus diploma de bac pentru 36 elevi
Contestațiile au adus diploma de bac pentru 36 elevi

Pentru 36 de elevi din județ, contestațiile le-au adus diploma de bacalaureat. Dacă inițial aceștia fuseseră notați la examen cu o medie mai mică de 6, ei au fost declarați „promovați” după recorectarea lucrărilor.
Potrivit datelor finale de la sesiunea august – septembrie a examenului de bacalaureat, din cei 1.630 de elevi înscriși, s-au prezentat 1.196, dintre aceștia 398 reușind să treacă cu bine de evaluare.
Înainte de contestații, numărul reușiților era de 362, astfel că după soluționarea contestațiilor, rata de promovare a crescut de la 30,27% la 33,27%.
Reamintim că pentru examenele naționale, procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, nu din numărul elevilor înscriși.
La nivel național, rata finală de promovare înregistrată în sesiunea a doua, după soluționarea contestațiilor, este de 33,4%.
Prin urmare, 11.608 candidați au promovat examenul de bacalaureat 2019 în această sesiune. S-au prezentat 34.815 candidați din totalul celor 43.528 de candidați înscriși. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.
Planuri remediale aplicate din timp
Rezultatele examenelor naționale au fost discutate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava cu directorii de școli în cadrul unei întâlniri de săptămâna trecută.
Alexandra Chirilă, inspector școlar adjunct, a menționat că nu este mulțumită de rezultatele de la evaluările din această vară, făcând referire mai ales la colegiile tehnice, acolo unde rezultatele la bacalaureat au fost slabe.
Aceasta a recomandat ca directorii acestor unități să întocmească planurile remediale, analize ale rezultatelor, planuri de învățare și măsuri reglatoare plecând de la rezultatele obținute de elevi.
Chirilă a subliniat că le-a solicitat directorilor să aplice aceste planuri remediale mai devreme ca de obicei, în vederea îmbunătățirii performanțelor elevilor la examenul maturității.
Calendar aprobat pentru Bacalaureat 2020
Precizăm că a fost aprobat recent, prin ordin de ministru, calendarul examenului național de bacalaureat din anul școlar 2019-2020.
Potrivit acestui document, prima sesiune se va desfășura între 9 iunie și 7 iulie 2020 (evaluarea competențelor: 9 – 19 iunie, probele scrise: 22 – 25 iunie, afișarea rezultatelor inițiale: 30 iunie, afișarea rezultatelor finale: 7 iulie), în timp ce sesiunea august – septembrie 2020 este programată în perioada 18 august – 3 septembrie.



Recomandări

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor
32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor