După afișarea rezultatelor de la teza cu subiect unic la matematică, doar șapte elevi suceveni au depus contestație și au solicitat reevaluarea tezei. Cu toate acestea, comisia de recorectare nu a modificat nota la nici una din cele șapte lucrări, considerând că au fost depuse contestații nejustificate. Prin urmare, statistica cu notele de la teza de matematică este aceeași și după contestații, iar rata de promovabilitate a elevilor, atât la clasa a șaptea, cât și la clasa a opta este de peste 90%.
La clasa a șaptea, 806 elevi nu au reușit să obțină minim nota cinci la teză și să promoveze testarea, în timp ce la clasa a opta, 375 de elevi au obținut rezultate sub nota cinci.
Astăzi, peste 8.000 de elevi din clasele a opta vor susține ultima teză cu subiect unic din acest semestru, cea la istorie sau geografie, în funcție de opțiunea fiecărui candidat. Astfel, 814 elevi din mediul urban și 1070 din mediul rural au ales să dea teza la istorie, iar 2449 de elevi din mediul urban și 4025 din unitățile de învățământ din mediul rural vor susține teza la geografie.




