Constructorii de auto vor fi obligați, începând din luna februarie 2011, să livreze pe piața UE doar autoturisme și vehicule utilitare ușoare echipate cu sisteme de asistare la frânare, potrivit prevederilor unei directive a CE referitoare la îmbunătățirea gradului de protecție a pietonilor.
Directiva a fost aprobată la sfârșitul anului trecut și prevede ca toate modelele de autoturisme și autoutilitare ușoare noi din UE trebuie să fie echipate cu sisteme de asistare la frânare până la începutul anului 2011.
„Costul dotării cu sistem de asistare la frânare nu este unul semnificativ. Uzina Dacia are posibilitatea implementării acestui sistem, fiind concepută să faciliteze montarea lui. În prezent, cele mai multe mașini de pe piața românească nu sunt dotate cu un astfel de sistem”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreședintele Dacia, Constantin Stroe.
La rândul său, șeful de Produs al Dacia, Daniel Săsărean a subliniat că marca produsă la Mioveni are în dotare sisteme de asistare la frânare.
„Sistemele ABS și AFU sunt prezente în dotarea de serie pentru toate modelele Dacia comercializate în Romania”, a spus reprezentantul companiei auto.
Conform directivei UE, aprobată la finele anului trecut, din anul 2010, automobilele și vehiculele comerciale pot obține calificativul maxim de siguranță, de cinci stele, numai dacă sunt dotate standard cu echipamentul electronic de stabilitate (ESP).
De asemenea, din noiembrie 2011 intră în vigoare reglementările comunitare care prevăd dotarea tuturor modelelor noi de autoturisme și autovehicule utilitare cu sistemul ESP, iar începând cu anul 2014, această directivă va fi extinsă pentru toate autovehiculele noi.
Totodată, autovehiculele utilitare trebuie să fie echipate suplimentar, începând cu anul 2015, cu sisteme de frânare de urgență cu funcție de anticipare, precum și cu sisteme de asistare la menținerea benzii de rulare.