Control

Construcțiile de pe spații verzi, verificate de Garda de Mediu Suceava

La începutul lunii iulie, Garda de Mediu Suceava va demara un control tematic în municipiile și orașele județului Suceava, pentru a verifica legalitatea construcțiilor executate pe spațiile verzi.
Șeful Gărzii de Mediu, Constantin Harasim, a precizat că, la aceste controale vor fi cooptați și reprezentanții Poliției Comunitare și cei ai Poliției locale.
Primele verificări vor fi făcute la primăriile municipiilor și orașelor Sucevei, pentru a se vedea care sunt cazurile semnalate de abuzuri de construire pe spații verzi, precum și măsurile care au fost luate pentru fiecare caz în parte.
Rezultatele controalelor vor fi transmise Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, unde vor fi semnalate și explicate mai amănunțit cazurile speciale constatate.

Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Aproape 1.400 de metri pătrați de pe străzile Narciselor și Nicolae Bălcescu din Suceava se transformă din spații verzi în trotuare și parcări