Prelungirea detașării

Constantin Mărgineanu, reconfirmat la șefia Casei Corpului Didactic Suceava

Prof. Constantin Mărgineanu va sta la cârma Casei Corpului Didactic „Vasile Tofan” cel puțin încă un an
Prof. Constantin Mărgineanu va sta la cârma Casei Corpului Didactic „Vasile Tofan” cel puțin încă un an

Prof. Constantin Mărgineanu va sta la cârma Casei Corpului Didactic „Vasile Tofan” cel puțin încă un an. Acesta a primit pe adresa instituției pe care o conduce un ordin din partea Ministerului Educației Naționale, fiind numit cu detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2014. Ordinul urmează să intre în vigoare de la data de 1 septembrie 2013.
Mărgineanu se află la conducerea Casei Corpului Didactic din vara anului 2012, când un ordin ministerial anunța eliberarea din funcția de director al Casei Corpului Didactic a lui Traian Duminică.
Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava este instituția care asigură îndrumarea cadrelor didactice și furnizează programe pentru formarea și dezvoltarea profesională a întregii comunități pedagogice sucevene, programe avizate de Ministerul Educației și, unele, acreditate de Comisia Specializată de Acreditare a Centrului Național de Formare a Personalului din Învățământul Preuniversitar.
Proiectarea unitară o ofertei de programe de formare continuă a Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava se face în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava pe baza analizei de formare realizate la nivelul județului.

Recomandări

Program de formare a cadrelor didactice debutante din învățământul preșcolar și antepreșcolar din județul Suceava

Întâlnirea bibliotecarilor școlari din județ – interacțiune și discuții pentru adaptarea la provocările actuale

Conferință internațională, la Casa Corpului Didactic „George Tofan”, la 145 de ani de la nașterea acestuia