Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, ieri, că din România nu a fost exportată carne de cal greșit etichetată, autoritățile verificând cele două abatoare menționate de firma franceză, dar suspiciunile nu s-au confirmat, astfel că frauda s-a produs „undeva dincolo de granițele României”.
„În ultimele 48 de ore autoritățile române au desfășurat ample acțiuni de control pentru a clarifica suspiciunile că din România ar fi plecat în spațiul intracomunitar carne etichetată în mod greșit. Am acționat într-un mod preventiv, deoarece nici până în acest moment nu există o sesizare oficială transmisă României”, a afirmat ministrul.
Constantin a spus că autoritățile franceze „s-au referit” la două abatoare din România. Unul dintre ele se află în Brașov (CarmOlimp, controlat de familia secretarului de stat din Ministerul Agriculturii Valentin Șoneriu) și altul în Botoșani.
„Aceste abatoare au fost indicate de compania franceză ca fiind suspecte, compania franceză fiind aflată în centrul unui scandal internațional, fără a exista probe sau indicii că falsul s-ar fi produs pe teritoriul României”, a adăugat ministrul.
El a spus că nu există vreun indiciu care să confirme că etichetarea greșită ar fi avut loc în România.
Din România nu a fost exportată carne tocată
„De când pleacă din gospodăria cetățeanului și până când este sigilată, marfa trece prin cel puțin patru controale sanitar-veterinare. Transportul iese din țară sigilat și nu va fi desigilat decât când intră în unitatea de procesare. Una dintre societăți a exportat doar carne de cal, ceea ce înseamnă că etichetarea greșită era practic imposibilă. Cea de-a doua exportă și carne de cal, și de vită, și are o
tradiție de șapte ani în domeniu, fără să fi existat vreodată suspiciuni cu privire la modul în care își desfășoară activitatea. Verificările la această societate nu confirmă etichetarea greșită”, a arătat ministrul Agriculturii.
El a precizat că din România nu a fost exportată carne tocată.
„Nu se confirmă niciuna dintre suspiciunile vehiculate în presă. Din punctul nostru de vedere, al autorităților române, până la apariția nor elemente noi, considerăm chestiunea încheiată”, a adăugat Constantin.
Potrivit lui Constantin, în România nu există crescătorii de cai pentru sacrificare în scopul comercializării, sacrificându-se în special caii din gospodăriile țăranilor.
„Atunci când sunt anumite probleme, probabil, merg cu ei la abator, iar abatorul respectiv îl cumpără la un preț stabilit de comun acord. Există o cerere pe piață, în special de pe piața din Italia. În România, ca și în Marea Britanie, nu există obiceiul de a se consuma carne de cal”, a afirmat ministrul Agriculturii.
El a adăugat că România a exportat carne în carcasă, nu carne tocată sau amestecată.
„Nu am văzut nici la autoritățile din Marea Britanie și nici din Franța o referire directă că în România s-a produs frauda. Am văzut acuze ale societății din Franța, care a arătat cu degetul spre România. (…) Probabil că pe parcurs s-a întâmplat altceva. Nu este responsabilitatea statului român să verifice ce s-a întâmplat dincolo de granițe. Cred că frauda s-a produs undeva dincolo de granițele României”, a mai spus ministrul.
Carmolimp a transmis luni că acțiunile din Franța reprezintă un atac fără precedent asupra industriei românești de profil.
„Dacă procesatorul francez a confundat carnea, atunci cu siguranță era prima zi din viața sa când procesa carne”
„În tot decursul anului 2012 grupul Carmolimp nu a livrat la export carne de vită, motiv pentru care carnea de cal nu ar fi avut cum să fie greșit etichetată. De asemenea, reprezentanții Carmolimp consideră cel puțin rușinoasă încercarea Spanghero și Comigel de a da vina pe producătorii români. Dacă a plecat din România carne de cal, aceasta nu putea fi etichetată decât ca și carne de cal. Dacă procesatorul francez a confundat carnea, atunci cu siguranță era prima zi din viața sa când procesa carne”, se arată într-un comunicat al Carmolimp.
Cantități importante de carne de cal – până la 100% – au fost descoperite în Marea Britanie în carne pentru friptură, apoi în lasagna și spaghete bolognese care ar fi trebuit să conțină vită. Carnea pentru friptură a fost furnizată de companii britanice și irlandeze, iar lasagna și spaghetele bolognese de compania franceză Comigel. Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România. Asociațiile profesionale românești din domeniul alimentar au respins însă aceste acuzații, afirmând că originea problemei nu este în România.
Ponta: Firmele responsabile de scandalul cărnii de cal să plătească; nu putem fi suspecți de serviciu
Ministrul Agriculturii și celelalte autorități cu atribuții în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, „din Franța, Luxemburg sau altă parte”, să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca „suspectul de serviciu”, a afirmat premierul Ponta.
El a precizat, într-o conferință de presă susținută la Ministerul Agriculturii, alături de ministrul de resort, Daniel Constantin, și comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, că din toate verificările efectuate de către autoritățile de la București rezultă că nu există nici un fel de încălcare a regulilor europene de către firme din România sau pe teritoriul României.