Vot

Constantin Bulaicon își păstrează funcția de viceprimar al municipiului Fălticeni

Constantin Bulaicon își păstrează funcția de viceprimar al municipiului Fălticeni
Constantin Bulaicon își păstrează funcția de viceprimar al municipiului Fălticeni

Municipiul Fălticeni are începând de marți, 27 octombrie, și viceprimar. Inginerul Constantin Bulaicon și-a păstrat funcția de viceprimar prin votul acordat de 13 din cei 19 consilieri, șase consilieri votându-l pentru această funcție pe consilierul local Gabriel Moroșanu. Votul fiind secret, cel mai probabil Constantin Bulaicon a obținut sufragiile celor 13 colegi social-democrați, iar liberalul Gabriel Moroșanu, care s-a autopropus din partea PNL, a fost votat de consilierii PNL (patru voturi) și de cei doi reprezentanți ai Alianței USR – PLUS.
Constantin Bulaicon a ocupat funcția de primar al municipiului Fălticeni în perioada septembrie 1990 și martie 1992, iar din decembrie 2014 ocupă funcția de viceprimar.
Și deliberativul local funcționează în formulă completă, după ce a depus jurământul și al 19-lea consilier local, Anca Edu, supleant înscris pe lista Partidului Social Democrat.
În mandatul 2020-2024, membrii consiliului local își vor desfășura activitatea în cadrul a patru comisii de specialitate, a căror componență a fost stabilită tot în cadrul ședinței extraordinare de marți.
Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, prestări servicii și comerț va fi formată din consilierii locali: George-Bogdan Murariu – președinte; Luminița-Claudia Corbu – secretar; Gabriel Matei, Ioan-Sergiu Sandu, Ionel Vasiliu – membri.
Comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură va fi formată din consilierii: Constantin Bulaicon – președinte; Ioan-Sergiu Sandu – secretar; Cosmin Ilie, Cozmin Stoica, Gabriel Moroșanu – membri.
Comisia pentru învățământ, sănătate și familie, cultură, culte, protecție socială, activități sportive și de agrement va fi formată din: Eugenia-Liliana Cojocaru – președinte; Marius Pintilii – secretar, Gabriela-Violeta Chirilă, Iulian Darabă, Octav Drăgușanu – membri.
Comisia pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor are în componență pe: Răzvan-Petrică Haidău – președinte; Maria Dulgheriu – secretar; Anca Edu, Ghiorghiță Mîndruță și Elena Gavril – membri.

Recomandări

Universitara Anca Gâtlan, aleasă președinte de ședință în Consiliul Local Suceava, de două ori consecutiv

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți