PSD Suceava l-a lansat în competiția pentru câștigarea Primăriei Frumosu pe un tânăr de 29 de ani, Constantin Buga. De profesie inginer constructor, Constantin Buga a anunțat, încă de pe acum, că dacă va câștiga funcția de primar își propune ca investițiile din următorii patru ani să fie realizate în toată comuna, și nu „în funcție de rezultatele obținute în urma alegerilor”, așa cum au afirmat deja alți contracandidați și cum s-a întâmplat până în momentul de față. „Mi-am propus ca împreună cu echipa mea de consilieri locali și cu locuitorii comunei, pe care de altfel îi reprezentăm, să dezvoltăm și să modernizăm localitatea Frumosu. Vrem o schimbare mult așteptată, astfel încât, împreună, să fim mândri de comuna noastră, iar aceasta să fie în continuare demnă de numele care îl poartă”, a spus Constantin Buga.
El a ținut să sublinieze faptul că este mândru de echipa cu care va candida la aceste alegeri pentru câștigarea Primăriei Frumosu, precizând că este o echipă de consilieri tânără, ambițioasă și responsabilă, capabilă să reprezinte și să rezolve problemele locuitorilor.
Constantin Buga a declarat că în calitate de primar al comunei Frumosu își propune redarea încrederii în administrația locală, odată cu redarea primăriei comunității, și prin asigurarea unei conduceri transparente. Candidatul PSD pentru Primăria Frumosu a mai adăugat că o prioritate a sa va fi dezvoltarea și modernizarea comunei prin promovarea și realizarea de proiecte pe fonduri europene. El a mai spus că programul său electoral pe care îl va mai prezenta alegătorilor mai include amenajarea unui parc și a unui club al copiilor pentru a acorda o mai mare atenție educației acestora, dar și încurajarea și sprijinirea crescătorilor de animale și agricultorilor, prin asigurarea și valorificarea produselor acestora.
„Așa cum am spus, cel mai important este faptul că investițiile în localitate nu vor fi realizate «în funcție de rezultatele obținute în urma alegerilor» din 5 iunie, așa cum au afirmat alți contracandidați și așa cum s-a întâmplat și până acum. Consider că locuitorii comunei Frumosu nu au nevoie de vorbe, de promisiuni de campanie, ci de fapte concrete. Iar eu și echipa mea garantăm că cetățenii din Frumosu vor avea parte de fapte și de proiecte menite să dezvolte comuna. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă invit să fiți în continuare alături de noi”, este mesajul transmis locuitorilor comunei de candidatul PSD pentru Primăria Frumosu, Constantin Buga.