Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce va da în judecată Guvernul României pe motiv că nu a alocat fondurile necesare pentru a acoperi cheltuielile cu programul „Cornul și Laptele”. Flutur a precizat că necesarul de fonduri până la sfârșitul acestui an ar fi fost de 7,5 milioane de lei (75 de miliarde de lei), însă deși CJ Suceava a notificat în diverse rânduri Guvernul cu privire la lipsa finanțării, Executivul nu a luat nici o măsură pentru rezolvarea acestei probleme. Șeful administrației județene a arătat că CJ Suceava a reușit să aloce din bugetul propriu o sumă de 6 milioane de lei pentru a plăti o parte din datoriile la firmele care furnizează corn și lapte preșcolarilor și elevilor din clasele I – VIII.
„Ne mai trebuie încă 1,5 milioane de lei, însă, deși am notificat Guvernul de mai multe ori, nu s-a întâmplat nimic. Au trecut deja 30 de zile de când am spus că, dacă nu primim răspuns, vom acționa în instanță Guvernul, motiv pentru care vom face și acest lucru. Asta în condițiile în care potrivit unei ordonanțe, Guvernul este obligat să aloce resursele financiare pentru <Cornul și laptele>. Consiliul Județean a găsit soluții până acum, însă am fost obligați să luăm bani de la alte capitole bugetare. Este obligația Guvernului de a da acești bani, și sper că viitorul Guvern, săptămâna viitoare, să ne dea acești bani”, a declarat Flutur.
Angajații Direcției de Asistență socială vor primi tichetele de masă
Gheorghe Flutur a mai precizat că în cursul zilei de ieri, instituția pe care o conduce a alocat fondurile necesare pentru acordarea tichetelor de masă angajaților Direcției de Asistență Socială.
Flutur a arătat că salariații acestei instituții au câștigat în instanță dreptul de a beneficia de aceste tichete, însă în bugetul Consiliului Județean nu erau prevăzute sumele pentru aceste cheltuieli. El a mai precizat că suma alocată pentru plata acestor tichete este de 870.000 de lei.
„Aducem aminte că în bugetul Consiliului Județean pe anul 2008 nu au fost prinse aceste sume. Asta pentru că a fost greșit abordată construcția bugetară, deși salariații au câștigat în instanță aceste drepturi. Oricum, noi am virat ultimii bani pentru aceste tichete, astfel încât ele vor putea fi acordate salariaților”, a spus Flutur.





