Peste 300 de milioane de euro este valoarea investițiilor finalizate, aflate în derulare sau demarate de Consiliul Județean Suceava în acest an.. Așa arată un bilanț prezentat miercuri, într-o conferință de presă, de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Flutur a amintit în primul rând de drumurile județene arătând că în 2009 au fost modernizate 23 de drumuri însumând 230 de kilometri, valoarea lucrărilor fiind de 35 de milioane de euro. Circa 10 milioane de euro, a menționat șeful administrației județene, au fost investite în pietruirea și asfaltarea a 43 de drumuri comunale însumând 100 de kilometri. Pe alimentări cu apă și canalizare bilanțul Consiliului Județean arată că în acest an au fost demarate 73 de proiecte în valoare de 17 milioane de euro. Au fost depuse de asemenea 40 de proiecte pentru construcția de săli de sport, 12 fiind în execuție valoarea lor atingând 11 milioane de euro. În execuție se află și șase cămine culturale, investiții care însumează 1,8 milioane de euro, 18 baze sportive cu o valoare de cinci milioane de euro, precum și opt parcuri cu o valoare de 1,2 milioane de euro. În acest an au fost aprobate șase proiecte pentru împăduriri de terenuri cu bani de la Fondul de Mediu, suma în discuție fiind de 1,2 milioane de euro, precum și opt proiecte care vizează extinderea rețelelor de curent electric în unele localități. Gheorghe Flutur a mai amintit de proiectul privind managementul deșeurilor cu o valoare de 52 de milioane de euro și de proiectul de alimentări cu apă, de 120 de milioane de euro, care va fi finanțat prin Programul Operațional Sectorial.