Un număr de 26 de companii riscă să fie amendate de către Consiliul Concurenței în urma investigației de pe piața de retail care vizează contractele dintre Metro, Selgros, Mega Image și Interex și furnizorii lor, informează Mediafax.”Direcția de investigație a propus amendă pentru toate cele 26 de companii anchetate în acest caz. Decizia finală nu a fost luată, mă vizitează mulți retaileri, audierea lor va avea loc pe 23 octombrie, iar Consiliul Concurenței va lua o decizie finală în noiembrie”, a declarat sâmbătă, președintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu.El a arătat că retailerii au semnat contracte cu furnizorii prin care aceștia din urmă se obligau ca, pe perioada unor promoții, de genul „primești de 10 ori diferența dacă găsești produsul în altă parte mai ieftin”, să nu vândă produsul nimănui mai ieftin.”Sper să avem câteva cazuri răsunătoare cu astfel de practici. Sunt convins că țara e plină de astfel de înțelegeri, dar trebuie să dăm un semnal că această practică nu este acceptată. Până acum, simplul fapt că am deschis investigația i-a făcut să modifice practicile”, a adăugat Chirițoiu.


