Consilierii municipali suceveni au refuzat, în ședința de luni, să aprobe documentația de urbanism solicitată de SC Ulpio Investments SRL, în vederea construirii a două blocuri turn în apropierea Mănăstirii Sfântul Ioan, la intersecția străzilor Samoil Isopescu și Mitropoliei.
Cei mai vehemenți opozanți au fost consilierii PSD, prin Ovidiu Donțu și Cornel Cașu, dar și fostul consilier liberal Radu Vatavu, în vreme ce susținători ai construcției au fost liberalii și democrat-liberalii, cu vocile lui Mihai Aurel Steiciuc, Viorel Seredenciuc și Mona Săndulescu.
Controversa pe tema oportunității ridicării a două blocuri turn într-o zonă dominată de blocuri cu maximum 4 nivele și cu case vechi a căpătat la un moment dat accente acute, Donțu țipând efectiv la Steiciuc că nu au ce căuta blocuri pe strada pe care el a copilărit. Amintirile din copilărie au fost invocate și de Mona Săndulescu, de la PD-L, vecină cu Ovidiu Donțu, dar care nu crede că arhitectura zonei ar avea de suferit din cauza blocurilor cu 10 nivele. După discuții care au durat aproape 40 de minute, proiectul a fost respins cu 10 voturi pentru, 5 împotrivă și 6 abțineri.



