Consilierii județeni suceveni au fost invitați să viziteze drumurile modernizate din județ, precum și proiectele cu finanțare europeană care au fost realizate în ultima perioadă. Propunerea a fost făcută de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a spus că membrii deliberativului județean ar trebui să vadă investițiile realizate, atât în drumuri, cât și în alte domenii.
„Cu toate că a fost criză, trebuie să fim și realiști și să vedem că în județul Suceava s-au modernizat multe drumuri. Este vorba de sute de kilometri de drumuri, chiar dacă mai sunt unele care arată rău. Și promit că o să-i invit într-o vizită pe teren pe toți consilierii județeni, să vadă la fața locului care sunt noile investiții”, a declarat Flutur.
Șeful administrației județene s-a declarat nemulțumit de starea drumului către pasul Prislop. Flutur a spus că după finalizarea lucrărilor de modernizare a DN 17 pe ruta Suceava – pasul Tihuța, va solicita Companiei Naționale de Drumuri alocarea de fonduri pentru modernizarea drumului către Prislop.
„Sperăm că și 2011 va fi un an bun din punctul de vedere al finanțărilor pentru drumuri”
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur s-a declarat nemulțumit de faptul că din cauza contestațiilor contractul pentru repararea și întreținerea drumurilor județene a fost semnat cu întârziere foarte mare, în luna octombrie 2010. „Abia în octombrie am putut să începem reparațiile în zona Preutești – Dolhasca, Liteni – Udești – Bosanci, Mălini, Arbore și alte zone în care drumurile județene încă nu arată cum ar trebui. Dar trebuie să fiu corect și să spun că județul Suceava are în prezent cele mai multe investiții pe drumuri pe bani europeni”, a declarat șeful administrației județene. El a făcut referire la cinci drumuri modernizate din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, dintre care trei au fost terminate, respectiv Dărmănești – Calafindești – Siret, Salcea – Verești – Roșcani și Dolhasca – Probota. Flutur a mai spus că pe lângă acestea tot pe fonduri europene se modernizează și drumurile Pojorâta – Rarău și Panaci – Bilbor. „Mai avem drumurile Todirești – Soloneț – Cacica, care se modernizează din fondul de solidaritate al UE, și mai avem în lucru și alte drumuri. Sper ca anul viitor să mai prindem niște fonduri, pentru că nevoile sunt mari. Avem nevoie de drumuri turistice. Am aprobat zilele astea drumul Mănăstirea Humorului – Sucevița, un drum turistic tot pe bani europeni, la care lucrările vor începe de anul viitor. Mai avem în intenție drumul care leagă Stulpicani de Câmpulung Moldovenesc, drumul care leagă Coșna de Grădinița pe Valea Ilvelor. Toate aceste proiecte sunt pregătite. Sperăm că și 2011 va fi un an bun din punctul de vedere al finanțărilor pentru drumuri, așa cum a fost și 2010”, a încheiat Flutur.