Internetul are nenumărate utilizări, care mai de care mai neobișnuite sau folositoare, printre acestea numărându-se chiar tratarea pacienților ce suferă de diverse afecțiuni psihologice.
Potrivit rezultatelor unui studiu recent, tratamentul psihologic online sau așa-numita „e-terapie” s-a dovedit la fel de bun ca terapia personală practicată într-un cabinet psihologic pentru tratarea atacurilor de panică și a simptomelor asociate cu această tulburare.
Autorii studiului au ținut să precizeze că, în ultimul timp, bolile mintale au devenit o problemă gravă, ce afectează oameni din întreaga lume. Din păcate, managementul anxietății și depresiei le revine în general medicilor de familie, care de multe ori nu au timpul și resursele necesare pentru a acorda un tratament psihologic corespunzător.
Terapie online
Prin urmare, s-a resimțit nevoia de a se descoperi noi metode eficiente de terapie. În timpul desfășurării experimentului, s-a constatat că, atunci când persoanele care suferă de atacuri de panică au completat tratamentul prescris de medic cu folosirea programului de e-terapie „Panic Online”, atacurile de anxietate, iar simptomele acestora s-au redus semnificativ, iar în 30 la sută dintre cazuri au dispărut complet.
Experimentul a fost efectuat pe un eșantion de 96 de persoane diagnosticate cu anxietate, care au urmat programul „Panic Online” în decursul a 12 săptămâni. Dintre participanți, 53 au primit asistență de la medicul curant, iar 43 au primit asistență de la un psiholog prin intermediul poștei electronice.
Participanții au răspuns la o serie de întrebări adresate de un psiholog prin telefon și au completat mai multe chestionare on line, menite să evalueze simptomele de anxietate în timpul tratamentului și într-o perioadă de șase luni după încheierea acestuia.
S-a constatat că starea subiecților din ambele grupuri s-a ameliorat și că nu au existat diferențe majore între participanții care au primit consiliere de la medicul de familie și cei care au fost ajutați de un psiholog de meserie.


