Dosar penal

Consilier local din Câmpulung, prins băut la volan

Un consilier local din municipiul Câmpulung Moldovenesc este cercetat de Poliție, după ce a fost prins băut la volan, cu o alcoolemie peste limita legală.
Ioan Piticari, consilier local al PNL, a fost pus de polițiști să sufle în alcooltest, în urmă cu o săptămână (6 martie), după ce a fost implicat într-o tamponare pe o stradă din localitate.
Potrivit polițiștilor, din cauza faptului că nu a acordat prioritate, mașina la volanul căreia se afla Piticari a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
Polițiștii sosiți la locul faptei i-au pus pe ambii conducători auto implicați în incidentul rutier să sufle în alcooltest, așa cum e procedura. Când a venit rândul consilierului local, aparatul oamenilor legii a indicat o alcoolemie de 0,57 la mie în aerul expirat. Cum la probele de sânge ar trebui să iasă o alcoolemie de aproape două ori mai mare, iar limita prevăzută de Codul Penal este de 0,80 la mie, consilierul local s-a ales cu dosar penal.
Pentru a fi pus însă sub acuzare pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, polițiștii așteaptă acum rezultatul probelor de sânge recoltate de la Piticari imediat după tamponare.

Recomandări

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare