Am ajuns să trăim intr-o lume în care regulile nu mai sunt valabile, și-n care minciuna domină pe toată lumea.
Mă uit în jurul meu, și cu toate că am 15 ani, pot să realizez și singura în ce situație deplorabilă ne aflăm, nu numai eu, nu numai tu, ci toată lumea, în special noua generație.
Școala a devenit locul în care numai cei cu „aere” sunt cei mai tari, și-n care cei slabi v-or fi mereu batjocoriți. Asta este, dacă ești o fire ce renunță repede, timidă și retrasă, vei fi luat drept un idiot.
Chiulul a devenit una din activitățile zilnice ale elevilor, orele fiind înlocuite cu ieșirile prin baruri. Nu am experimentat asta, și nu pentru că sunt un copil așa ascultător, recunosc, până și eu am momente mai urâte, dar pur și simplu, mi se pare o aberație. Țigările și alcoolul se consumă încă de la vârste mici, reușind ca în fiecare zi să-i văd pe așa zișii mei amici cu țigareta în mână. Și cică e legea „Nu se vinde celor sub 18 ani…”
Trăim într-o țară în care banii-și spun părerea, și-n care onoarea și bunul simț au dispărut aproape complet. De ce spun „aproape”? Există și lume care totuși încă are pic de bun simț în ea, dar care din păcate, rar ai ocazia să o întâlnești.
Persoanele au ajuns să fie mult prea pline de ele, făcându-te în toate felurile, fără pic de nepăsare.
Mi-e milă de acei părinți care muncesc pe brânci doar pentru a asigura zile mai bune odraslelor lor care-și bat joc de toată bunăvoința asta, aruncând cu bani în stânga și-n dreapta, nerealizând câte greșeli fac, și câtă sănătate vând pe nimic. Nu-și dau seama, dar până la urmă vor regreta toate acestea. Odată și-odată nu vor mai avea cui să-i spună „mamă” sau „tată”, nu vor mai avea surse de alimentare pentru bani, ci vor trebui să-și formeze propria familie, păcat că nu realizează câte greutăți vor urma în viitor.
Sunt distrați, dar va veni o zi când vor regreta toate astea, vor regreta zilele când au absentat la școala, nereușind să aibă cunoștințe pentru un loc de muncă, drogurile și alcoolul care le-a distrus trupul încetul cu încetul, dar mai ales, vor regreta faptul că au înșelat toate persoanele care țineau la ei…
Mădălina Ioana HERMAN