– În urma alegerilor de duminică din comuna Drăgoiești, funcția de primar a fost cîștigată de către conservatorul Vasile Petroaie, care a reușit să-l devanseze pe liberalul Constantin Popescu
– Petroaie a reușit să obțină 956 de voturi, față de cele 570 ale lui Constantin Popescu
– Liderul conservatorilor suceveni, Constantin Gheorghe, spune că rezultatul alegerilor va atrage noi simpatizanți către organizația pe care o conduce
– Președintele PNL Suceava, Orest Onofrei, consideră că pierderea alegerilor din Drăgoiești nu este un eșec, cu atît mai mult, cu cît votul dat nu a fost unul politic
Alegerile de duminică pentru funcția de primar al comunei Drăgoiești au consfințit victoria candidatului Partidului Conservator, Vasile Petroaie (foto), în defavoarea liberalului Constantin Popescu. Astfel, în urma scrutinului, Petroaie a reușit să obțină la o diferență semnificativă fotoliul de primar, el adjudecîndu-și 956 de voturi, față de cele 570 de voturi ale lui Constantin Popescu. Practic, în ciuda tuturor așteptărilor, Vasile Petroaie a reușit să-l învingă pe candidatul liberal, care pe lîngă faptul că în turul întîi al alegerilor s-a clasat pe primul loc, în săptămîna premergătoare turul doi a beneficiat și de sprijinul foștilor candidați ai PSD și PRM. Imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor, președintele Partidului Conservator Suceava, Constantin Gheorghe, și-a exprimat satisfacția față de rezultatul obținut. Constantin Gheorghe consideră că Vasile Petroaie a fost ales în funcția de primar și datorită experienței de 15 ani pe care acesta o are în administrația publică locală. „Partidul Conservator va continua să îl sprijine pe Vasile Petroaie în proiectele pe care el vrea să le realizeze. De asemenea, considerăm că rezultatele de la Drăgoiești vor determina și atragerea de noi simpatizanți față de Partidul Conservator”, a spus președintele PC Suceava. Pe de altă parte, liderul PNL Suceava, Orest Onofrei, a declarat că rezultatul alegerilor din Drăgoiești nu reprezintă un eșec pentru liberali. „Fiind alegeri doar de primar, nu poți politiza foarte mult votul, avînd în vedere că este vorba doar de persoane. În turul doi au ajuns doi reprezentanți ai Coaliției de guvernămînt, și unul a reușit să convingă mai bine decît celalalt. Noi îi urăm succes și să reușească în ceea ce are de făcut. Are sprijinul Prefecturii la fel cum are orice altă primărie. La fel, avem acțiuni de verificare a legalității și dacă va fi cazul vom acționa”, a spus Orest Onofrei, prefect al județului Suceava. El a ținut să sublinieze faptul că la Drăgoiești nu se poate vorbi despre un vot politic, alegătorii preferînd mai mult candidatul decît partidul pe care îl reprezintă. Nu în ultimul rînd, Orest Onofrei a declarat că pierderea de către liberali a alegerilor din Drăgoiești nu are nici o legătură cu alianța făcută de candidatul propriu cu foștii candidați din partea PSD și PRM. „Nu e vorba de un eșec. Oamenii din Drăgoiești au preferat candidatul respectiv, au crezut că e mai în regulă și probabil e mai cunoscut pentru că lucrează în primărie”, a mai afirmat Orest Onofrei.
