PC își va alege, duminică, noul președinte, Congresul partidului anunțându-se fără surprize deoarece Daniel Constantin, fost director al APIA, are cele mai mari șanse de a ocupa locul rămas vacant în urma demisiei Danielei Popa.
Fostul președinte Daniela Popa a părăsit PC după ce a fost numită de Parlament membru în Consiliul pentru Supravegherea Asigurărilor, aceasta lăsând vacant și locul de deputat din colegiul 19 din sectorul 4.
Daniel Constantin are prima șansă la șefia PC, având în vedere că acesta este preferat de Dan Voiculescu și este un apropiat al președintelui fondator. Contracandidatul lui Constantin este un lider local de la Hunedoara, Petre Mărginean, care, de fapt, s-a înscris și pe lista candidaților pentru posturile de vicepreședinți.
Congresul va modifica Statutul partidului pentru a crea funcția de prim-vicepreședinte pentru Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4, acesta fiind răsplătit, astfel, pentru faptul că PC a câștigat, la alegerile parlamentare, în acest sector, trei mandate de parlamentari din cele cinci pe care le are, inclusiv mandatul de senator al lui Voiculescu.
Totodată, liderii partidului se pegătesc, astfel, pentru alegerile parlamentare parțiale din colegiul 19, unde o vor avea drept candidată pe Liliana Mincă, fosta șefă a Loteriei.
Alte modificări ale Statutului PC vizează înființarea Ligii întreprinzătorilor mici și mijlocii și mărirea mandatului liderilor județeni de la 2 ani la 4 ani.
Delegații la Congres vor alege și secretarul general al partidului. Nici în această privință nu există surprize, deoarece în cursa pentru această funcție s-a înscris un singur candidat, și anume Codruț Șereș care ocupă și în prezent acest post.
PC i-a invitat la Congres pe liderul grupului conservator din Parlamentul European, Michal Kaminski, pe secretarul general al acestui grup, Roger Barette, dar și pe liderii PSD și PNL.
Lucrările Congresului vor fi conduse de secretarul general Codruț Șereș, iar președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, va avea un discurs în final.
Deputatul Bogdan Ciucă va prezenta un raport privind activitatea parlamentară a partidului, care va aborda și temele privind revizuirea Constituției și a legii electorale și va fi votat de Congres.
Dan Constantin și Petre Mărginean își vor prezenta, apoi, platformele program pentru candidatura la șefia PC, iar delegații la Congres vor alege, prin vot secret pe buletine, noul președinte, secretarul general și membrii Consiliului Național al partidului.
După încheierea Congresului, se va reuni Consiliul Național care îi va alege, tot prin vot secret, pe prim-vicepreședinte și pe cei nouă vicepreședinți ai partidului. În cursa pentru posturile de vicepreședinți s-au înscris 20 de candidați, printre care Bogdan Ciucă, Liliana Mincă, Corneliu Ciontu, Vlad Hogea, Petre Mărginean, Irinel Popescu, Maria Grapini, Lia Ardelean.
În Congres sau în ședința Consiliului Național este posibil ca unii lideri să ridice și problema Alianței PSD+PC, având în vedere noua conducere a social-democraților și declarațiile președintelui PSD, Victor Ponta, potrivit cărora este clar și corect că PC merge pe drumul său.
Daniel Constantin a declarat deja că mai mule filiale ale partidului cer ruperea Alianței, iar purtătorul de cuvânt Bogdan Ciucă a declarat că Alianța funcționează și PC nu a ridicat, deocamdată, problema desființării ei, dar se impune reanalizarea protocolului în condițiile noilor conduceri. El a spus că, după Congres, liderii celor două partide se vor întâlni pentru a discuta viitorul acestei alianțe.
PC are o veche nemulțumire legată de alegerile parlamentare, considerând că PSD le-a distribuit cele mai proaste colegii și, atunci, puțini conservatori au ajuns în Parlament, deși au fost mai mulți care au câștigat colegiile în care au candidat.
O problemă este, în prezent, candidatul pentru alegerile parțiale din colegiul 19, deoarece PC dorește să aibă propriul candidat și așteaptă de la PSD să îl susțină. Bogdan Ciucă a afirmat că, în toate discuțiile de până acum dintre cele două partide, a fost vorba ca, în colegiul 19, candidatul Alianței să fie din partea PC, acest lucru fiind „firesc, corect și moral”, deoarece pe acest loc a fost tot un conservator, iar la Sectorul 4 este primar Piedone.
El a spus că actele de depunere a candidaturii în colegiul 19 trebuie să fie semnate de președinții PSD și PC și nu poate fi decât candidatul Alianței PSD+PC. Protocolul Alianței se referă la alegerile parlamentare și prezidențiale – care sunt „obiective consumate”-, precum și la grupuri parlamentare comune, nefiind valabil și pentru alegerile locale unde PC și PSD vor merge singure.
Pe de altă parte, în documentele care vor fi adoptate la Congres se arată poziționarea PC, din punct de vedere ideologic, de partea centru-dreapta a eșichierului politic, ceea ce îi situează pe conservatori mai aproape de PNL decât de PSD, care este de stânga. Relațiile PC cu PNL sunt „mai normale”, ca între două partide de opoziție, a precizat Ciucă.
Însă, apropierea de liberali ar putea fi un semnal că partidul lui Voiculescu este nemulțumit de ezitarea PSD de a continua alianța și caută un nou sprijin în zona politică.