Aproape 3.500 de persoane au fost implicate în accidente de muncă în 2009, când un om a murit zilnic din cauza acestor incidente, ale căror costuri nu sunt cunoscute, situație în care confederațiile sindicale și patronale au lansat un proiect de strategie pentru sănătate și securitate în muncă.
Astfel, în 2009, totalul accidentaților a fost de 3.476, iar numărul accidentărilor mortale de 276.
Accidentele de muncă au avut loc din cauza scăderii nivelului de securitate, reflectat în numărul de accidentați și de îmbolnăviri profesionale în rândul lucrătorilor (media zilnică de accidentați, pentru perioada 2004 – 2008, este de 13,78, iar media zilnică a cazurilor noi de îmbolnăviri profesionale, în anul 2008, este de 3,5 lucrători).
Proiectul Strategiei Naționale în Domeniul Sănătății și Securității în Muncă a fost lansat miercuri, de confederațiile patronale și sindicale, în 28 aprilie fiind marcate Ziua Internațională pentru Sănătate și Securitate la locul de muncă, dar și Ziua Comemorării victimelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale.
În acest fel, partenerii sociali urmăresc să contribuie la dezvoltarea dialogului social, precum și la îmbunătățirea situației din România,”țară care se confruntă cu tragice accidente petrecute la locul de muncă și cu creșterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri din cauze profesionale, iar situația se deteriorează, pe fond de criză economică, de la o zi la alta”.
Proiectul Strategiei Naționale în Domeniul Sănătății și Securității în Muncă are ca obiective prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. În scopul îmbunătățirii activității în materie de Securitate și Sănătate în Muncă sunt propuse cinci coordonate strategice care vizează reformarea întregului dispozitiv național de prevenire a riscurilor profesionale: abordarea unei politici de securitate și sănătate în muncă, reformarea sistemului educațional și de formare profesională în materie de securitate și sănătate în muncă, reformarea sistemului de asigurare la accidentele de muncă și boli profesionale, revitalizarea Inspecției Muncii și crearea cadrului organizatoric necesar pentru creșterea rolului serviciilor externe de prevenire și protecție în sprijinirea întreprinderilor.
„Modul în care s-a desfășurat întregul proces de reglementare a securității și sănătății în muncă în România a condus la o legislație incompletă, greu de înțeles și de aplicat și care necesită frecvente modificări și actualizări. Efectele generate de nivelul calitativ al legislației se accentuează mai ales în partea de aplicare și de respectare efectivă a acesteia”, susțin inițiatorii proiectului, într-un comunicat comun transmis miercuri.