Organizația PNL din municipiul Fălticeni are începând de ieri o nouă conducere interimară, după ce liderul acestei organizații, deputatul Romică Andreica, s-a înscris în Partidul Liberal Democrat. Președintele liberalilor suceveni, Ion Lungu, a anunțat că începând de ieri, președinția organizației PNL Fălticeni este asigurată de Mariana Enăchioiu, aceasta urmând a ocupa această funcție până la organizarea de noi alegeri. Lungu a precizat că noul președinte interimar al PNL Fălticeni va fi ajutat de un birou format din 13 persoane, care în perioada imediat următoare va fi completat cu noi membri ai PNL. De asemenea, Ion Lungu a mai spus că prin desemnarea unei conduceri interimare a liberalilor din Fălticeni, s-a încheiat înlocuirea de la conducerea organizațiilor din localitățile urbane a persoanelor care în ultima perioadă de timp au părăsit PNL. Reamintim faptul că la sfârșitul săptămânii trecute Biroul Permanent Teritorial al PNL Suceava a decis completarea structurilor interimare de conducere din organizațiile locale din Suceava și Rădăuți, după ce cu o săptămână în urmă fuseseră desemnați ca președinți viceprimarul Angela Zarojanu, respectiv adjunctul Spitalului din Rădăuți, Doru Iliescu.





