Dispărut fără urmă

Conducând fără permis, a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor

Un incident petrecut în trafic, în timpul căruia un tânăr de 22 de ani nu a oprit la semnalul polițiștilor, reușind să fugă de oamenii legii la protecția întunericului, i-a adus acestuia un dosar de cercetare penală în cadrul căruia va trebui să dea socoteală pentru fapta sa.
Faptele s-au derulat în cursul serii de luni, după ce în jurul orei 22.55 un echipaj de polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești a făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism VW, care circula pe DC 65, dinspre comuna Dumbrăveni spre satul Corocăiești. În momentul în care i s-au efectuat semnale regulamentare de oprire, conducătorul auto a continuat deplasarea circa 30 metri și a părăsit drumul asfaltat comunal DC 65, pătrunzând apoi în partea dreaptă pe un alt drum comunal pietruit, a coborât din autoturism și a fugit. Polițiștii au încercat prinderea acestuia, însă la adăpostul întunericului s-a făcut nevăzut.
În interiorul autoturismului a fost găsit un tânăr de 24 de ani din comuna Dumbrăveni, care la întrebarea polițiștilor legată de cine se aflase la volan în momentul interceptării autoturismului, le-a dat acestora numele unui tânăr de 22 de ani din aceeași localitate. Tânărul conducător auto a fost de negăsit la acea oră, însă în urma verificării bazei de date a poliției s-a constatat că acesta nu este posesor de permis de conducere. Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere fără permis”

Recomandări

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens