O parte dintre contrabandiștii de țigări coordonați din Penitenciarul Botoșani de Constantin Lungu, individul care l-a omorât cu sânge rece pe valutistul Cristian Căjvănean, și-au aflat ieri pedepsele finale.
Pedeapsa cea mai grea a primit-o Constantin Lungu. El a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, la 8 ani pentru două infracțiuni de instigare la contrabandă și la 3 ani de închisoare pentru dare de mită, transformată în instigare la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar. Lungu și-a retras apelul declarat, astfel încât pedeapsa finală a rămas de 8 ani cu executare. Pentru Lungu această condamnare nu are prea mare importanță, și asta pentru că el are de executat 19 ani de închisoare pentru implicarea în jaful care a fost urmat de moartea lui Cristian Căjvănean.
Un alt individ implicat în decesul valutistului sucevean, Iulian Ioan Spatariu, și-a retras și el apelul, astfel încât a rămas în picioare condamnarea de 5 ani cu executare. Și în acest caz condamnarea este prea puțin importantă, Spatariu având de executat 22 de ani de închisoare pentru implicarea în jaful soldat cu moartea lui Căjvănean.
Iată care sunt celelalte condamnări
Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat ieri definitiv și asupra altor persoane judecate în acest dosar. Unele pedepse au fost reduse față de ceea ce hotărâse Tribunalul Suceava. Condamnările finale arată în felul următor:
Tudor Pușcașu, din Fetești – Adâncata, 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere;
Florin Spatariu, din Suceava, 1 an de închisoare cu executare;
Nicolai Martiniuc, din Dărmănești, 1 an de închisoare cu executare;
Mihai Lungu, din Siminicea, 1 an de închisoare cu suspendare;
Constantin Sorin Ciurariu, din Suceava, 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare;
Gheorghe Florin Abiculesei, din Hânțăști, 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere;
Claudiu Alexandroae, din Balș-Iași, amendă administrativă de 1.000 de lei;
Oleksandr Mokreniuk, cetățean ucrainean, 3 ani de închisoare cu executare;
Radu Pușcașu, din Fetești – Adâncata, 6 ani de închisoare cu executare;
Mihai Florin Sandu, din Fetești – Adâncata, 2 ani de închisoare cu executare;
Alin Dumitru Pușcașu, din Fetești – Adâncata, 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere;
Sorina Proboteanu, din Suceava, 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
În cazul lui Laurențiu Florin Mateiciuc, din Suceava, care a primit 5 ani de închisoare la Tribunalul Suceava, dosarul a fost disjuns și magistrații se vor pronunța ulterior.
În dosar au fost trimise în judecată 36 de persoane
În acest dosar au fost trimise în judecată 36 de persoane de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
Printre inculpați se află și Petru Olenic, din municipiul Botoșani, gardianul care făcea „room service” în celula lui Constantin Lungu și care, contra cost, îl ajuta pe deținut să primească la închisoare telefoane de ultimă generație, de tip smartphone, mâncare, băutură, etnobotanice, haine și încălțăminte. Olenic a fost condamnat și el definitiv la 1 an și 10 luni de închisoare cu executare, dar dosarul său s-a finalizat încă din 2013.
Cu sprijinul a cel puțin unul dintre gardienii din penitenciarul Botoșani – procurorii au reușit să probeze în acest caz doar activitatea infracțională a gardianului Petru Olenic – suceveanul Constantin Lungu avea aproape tot ce își dorea în celula în care era închis încă din 2009.
Gardianul Olenic, susțin anchetatorii, primea diferite sume de bani, rolul său fiind acela de a prelua și livra deținutului sucevean pachetele cu marfa interzisă în unitatea de detenție (zeci de telefoane mobile, tip smartphone, alcool, teancuri de plicuri cu substanțe etnobotanice).
Cu ajutorul telefoanelor mobile și al celorlalte favoruri ilegale pe care le primea, Lungu a intrat în contact cu alți indivizi încarcerați în același penitenciar și a dezvoltat propria rețea de contrabandă.
Suceveanul ținea legătura telefonic cu ucraineanul Illya Ursaki, cu care stabilea cantitatea de țigarete ce urma a fi introdusă, prețul de achiziție și detaliile tranzitării frontierei, respectiv locul și ora la care urmau să efectueze actul de contrabandă.
Alte condamnări din aceeași cauză penală
Dacă pentru Lungu, Spatariu și alte 12 persoane procesul s-a încheiat abia ieri, alți 20 de indivizi implicați în acest megadosar și-au aflat pedepsele încă de acum doi ani, când Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv în ceea ce-i privește. Iată care sunt aceste condamnări:
Constantin Cosovan, zis Costan, 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare;
Alexandru-Mugurel Băițan, 2 ani de închisoare cu suspendare;
Dumitru Blanariu, zis Mitică, 2 ani de închisoare cu executare;
Vasile Pentiuc, zis Păluga, 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare;
Vasile Marin, zis Țiganu, 2 ani de închisoare cu suspendare;
Florin Ioan Ciutac, zis Lică, 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare;
Nicolae Mugurel Crâșmariu, 1 an de închisoare cu suspendare;
Ovidiu Florea, 1 an de închisoare cu suspendare;
Florin Adrian Duduman, zis Adiță, 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare;
Nicolae Barbă, zis Colea, zis Chișleac, 2 ani de închisoare cu suspendare;
Viorica Gavrilovici, zisă Vera, 1 an de închisoare cu suspendare;
Ionuț Daniel Lepădatu, 6 luni de închisoare cu suspendare;
Iulian Cazachevici, 10 luni de închisoare cu suspendare;
Elena Angelica Vieru, 8 luni de închisoare cu suspendare;
Florin Moisă, 8 luni de închisoare cu suspendare;
Elena Maria Polocoșer, 7 luni de închisoare cu suspendare;
Ion Ciubotura, 6 luni de închisoare cu suspendare;
Daniel Bogdan Florea, 5 luni de închisoare cu suspendare;
Ileana Florea, 5 luni de închisoare cu suspendare;
Flavius Florin Ursuleasa, 5 luni de închisoare cu suspendare.
Cum era coordonată activitatea de trafic de țigări din pușcărie
Din celula în care era închis, Lungu îi transmitea toate coordonatele lui Constantin Cosovan, acesta, împreună cu alți membri ai grupării, preluând coletele și transportându-le până la domiciliul lui Alexandru-Mugurel Băițan.
Pentru faptul că depozita țigările la el în imobil, Băițan primea câte 1.000 de lei în fiecare lună.
La fiecare tranzacție făcută din pușcărie de Lungu erau livrate în jur de 20 de baxuri.
Membrii grupării se foloseau de fiecare dată de două mașini, una cu rol de antemergător, pentru verificarea traseului, și una în care era încărcată marfa de contrabandă. Autoturismul folosit pentru transport era prevăzut cu folie de culoare închisă pe geamuri și cu scaunele din spate scoase. Pe durata transportului, membrii grupării direct implicați țineau permanent legătura telefonic și se coordonau pentru evitarea eventualelor filtre de poliție.
Șoferii primeau între 400 și 500 de lei, iar cărăușii între 400 și 800 de lei.
Au fost și transporturi interceptate de poliție, susțin anchetatorii, și deși mașinile contrabandiștilor erau confiscate de oamenii legii, Constantin Lungu cumpăra prin intermediari noi autoturisme, înmatriculate în străinătate.
Soția lui Lungu, „contabil-șef” al veniturilor făcute din contrabandă
În toate aceste activități ilegale, Lungu, susțin procurorii DIICOT Suceava, era sprijinit de un alt inculpat în dosarul Căjvănean, Iulian Spatariu, coleg de celulă cu primul.
Acesta nu numai că l-a ajutat pe Lungu să-și dezvolte gruparea infracțională și să coordoneze activitățile de contrabandă, dar i-a și amenințat telefonic pe doi dintre cărăușii care la un moment dat nu au mai vrut să asculte ordinele.
Și cumătrul lui Lungu, Florin Laurențiu Mateiciuc (individ arestat anul trecut pentru o bătaie în Club Ranch din Suceava), i-a amenințat și bătut pe cărăușii care refuzau să mai participe la activitățile de contrabandă, nemulțumiți că nu au fost plătiți așa cum se înțeleseseră inițial.
Banii câștigați de pe urma tranzacțiilor cu țigări erau trimiși de Constantin Lungu, prin intermediari, soției sale, Alina Daniela Lungu, cea care, susțin anchetatorii, păstra și o evidență a sumelor colectate și cheltuite.
De altfel, în urma perchezițiilor, în locuința soției lui Lungu, în galeria draperiei a fost găsită suma de 27.570 de euro, bani proveniți din activitățile ilicite, precum și un caiet și o agendă care conțineau numeroase mențiuni privind sume de bani predate sau colectate în urma tranzacțiilor efectuate cu țigările de contrabandă.