Definitiv

Condamnare, respectiv avertisment pentru doi frați implicați într-o bătaie la Mitocu Dragomirnei



Doi frați din Mitocu Dragomirnei au fost condamnați de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava după ce au bătut un consătean. Unul dintre frați a primit condamnare cu executare, în timp ce al doilea frate are condamnare cu suspendare.
Mai exact, magistrații l-au găsit vinovat pe Vasile Emanuel Stan atât pentru tentativă la omor, cât și pentru tulburarea ordinii publice. El a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare cu executare, la care se adaugă o amendă în cuantum de 900 de lei.
Fratele său, Vasile Elvis Stan, a scăpat mult mai ușor, cu un avertisment constând în atenționarea asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai săvârși infracțiuni. Inițial, Tribunalul Suceava îl condamnase pe Vasile Elvis Stan pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii publice la 8 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere.
Agresiunea a fost comisă pe 9 iunie, în jurul orei 22.00, într-un loc public, pe fondul unui conflict spontan.
Într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava se arată că inculpatul, respectiv Vasile Emanuel Stan, a lovit victima cu un corp contondent (lopată) în zona capului, cauzându-i leziuni care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale. Deși lovitura nu a pus în pericol direct viața victimei, procurorii au reținut intenția de a ucide.
„Exercitarea unui astfel de act de violență într-o zonă vitală, cu un corp contondent dur (o lopată), era aptă să conducă la suprimarea vieții victimei, rezultat care nu s-a produs însă din motive independente de intenția și acțiunea autorului”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
După ce au audiat martori și au studiat mai multe înregistrări video, polițiștii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și față de fratele agresorului, Vasile Elvis Stan.



Recomandări

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar