Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, în colaborare cu Asociația „Plai Străbun” și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, organizează, sâmbătă, 15 martie 2025, la ora 17:00, la Iulius Mall Suceava (etaj), Concursul județean „Miss și Mister Bucovina”, ediția a XI-a. Este vorba de o competiție organizată între liceele sucevene, unde participă perechi de la
unitățile școlare din județul Suceava.
Și-au confirmat participarea elevi din 12 licee sucevene, elevi ce au obținut titlul de Miss și Mister Boboc. Vor participa perechi de la următoarele unități școlare: Liceul Tehnologic „Iorgu Virnav Liteanu” Liteni, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni. Concurenții vor parcurge în acest an patru probe. Pentru al doilea an, acest concurs va avea și o latură caritabilă.
15 martie, la ora 16:00
Concursul județean „Miss și Mister Bucovina”, ediția a XI-a, sâmbătă, la Iulius Mall Suceava
