Primăvara a fost sărbătorita sâmbătă, 7 mai a.c., la Școala Gimnazială Iacobești, comuna Grănicești, printr-un concurs de pictură cu genericul „Vibrația Culorilor”.
Concursul, aflat le cea de-a III-a ediție, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, a avut tema „Florile primăverii”.
Organizatorii – Asociația Suceveană de Ajutor și Prietenie (ASAP), Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG) și Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava – reprezentat de prof. Daniela-Irina Melisch – au urmărit îndeaproape desfășurarea activităților, într-o atmosferă caldă și relaxantă.
Așa cum am aflat de la organizatori, „competiția a fost strânsă, întrucât au participat 32 de copii, iar jurizarea a fost pe măsură”.
Juriul a fost alcătuit din trei membri ASAP Sevrier (Jean-Marie Cardinet, Alain Maurin și Hugues Melchior), un membru ASAP Suceava (Zamfira Lauric), un reprezentant TAG (artistul plastic Leonard Adrian Melisch) și doi reprezentanți ai Școlii Gimnaziale Iacobești (directoarea Secstilia Gherasă și învățătoarea Carmen Pascar).
În urma deliberării au fost acordate trei premii (Sefora Darie, Bianca Șpac, Vili Vegjenec) și trei mențiuni (Emilian Ududec, Gabriel Ududec și Paula Filipiuc), însă toți concurenții au fost recompensați cu „Diplome de participare”, rechizite și materiale pentru pictură.
Se cuvine subliniat faptul că toate acestea au fost posibile datorită ASAP, asociație care a dezvoltat strânse legături afective cu comunitatea din Iacobești, localitate în care desfășoară anual activități de voluntariat asigurând astfel materializarea înfrățirii dintre Iacobești și localitatea Sevrier, din sud-estul Franței.






