Interimat la final

Concurs pentru funcția de manager la Spitalul Fălticeni

Interimatul la șefia Spitalului Municipal Fălticeni se va sfârși astăzi, când este programat examenul pentru funcția de manager. Unicul candidat este medicul Vlad Alexandru Morariu, specialist în ortopedie și traumatologie, care se află la conducerea unității sanitare de la 1 noiembrie 2013, printr-o dispoziție a primarului Cătălin Coman, care îl numise în funcție cu titlu interimar, până la organizarea concursului, în termen de șase luni.
Vlad Alexandru Morariu este singurul care și-a depus dosarul de înscriere, iar astăzi va susține ambele probe, cea scrisă și cea orală, în cadrul căreia își va prezenta proiectul de management. Pentru a fi declarat admis, medicul trebuie să obțină la fiecare examen nota minimă 7 și să aibă o medie generală de cel puțin 8. El va fi evaluat de o comisie formată din cinci membri ai Consiliului de Administrație al spitalului, din care fac parte doi angajați ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, doi consilieri locali și șeful biroului juridic din Primăria Fălticeni.
Vlad Alexandru Morariu îi succede în funcție economistului Mircea Lupu, care ocupa funcția de manager din anul 2010.

Recomandări

Directorul adjunct de la Pensii, Bogdan Alupoaie, a câștigat concursul de manager al spitalului din Rădăuți

Din cauza lipsei de medici, spitalul din Suceava a ajuns să trimită pacienți la Botoșani. UPU, ORL și Cardiologia, în prag de colaps

Din cauza lipsei de medici, spitalul din Suceava a ajuns să trimită pacienți la Botoșani.

Doi medici specialiști oncologi și doi rezidenți la Cardiologie dau concurs pentru a profesa la Spitalul Clinic din Suceava

Angajarea de medici specialiști oncologi face posibilă mutarea secției în noua clădire