Întrecere cu stingătoare

Concurs pentru desemnarea celor mai buni pompieri din județ

Detașamentul Suceava a câștigat locul I la probele pe echipe
Detașamentul Suceava a câștigat locul I la probele pe echipe

Pompieri de la cele cinci detașamente din județ s-au adunat joi, 9 iunie, pe stadionul din Fălticeni, acolo unde a avut loc etapa județeană a Concursului serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
Au fost patru probe, respectiv „scara de fereastră”, „pista cu obstacole”, „ștafetă 4x100m” și „realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”, iar la final clasamentul general a fost următorul: locul I – Detașamentul Suceava, locul II – Detașamentul Fălticeni, locul III – Detașamentul Vatra Dornei, locul IV – Detașamentul Rădăuți și locul V – Detașamentul Câmpulung Moldovenesc.
La individual, probele au fost câștigate de plutonierul Radu Bolohan („scara de fereastră”), plutonierul Sergiu Avasiloaie („pista cu obstacole”).
La probele colective, pe locul I, la ștafetă, s-au clasat pompierii de la Suceava, iar la ”realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă” câștigători au fost desemnați pompierii din Rădăuți.
Diplomele, cupele și premiile au fost împărțite de șeful ISU Suceava, colonelul Ioan Burlui, împreună cu primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan.

Pompierii rădăuțeni au câștigat proba de realizare a dispozitivului de intervenție la motopompă
Pompierii rădăuțeni au câștigat proba de realizare a dispozitivului de intervenție la motopompă
La capătul probei de ștafetă concurenții au trebuit să stingă cu stingătoarele un început de incendiu