Premieră

Concurs național pentru elevii cu deficiențe de auz și vorbire, la Bivolărie



Grupul Școlar Bivolărie a organizat prima ediție a Concursului național al elevilor cu deficiențe de auz și vorbire din clasele I-VIII. Competiția, intitulată „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare” este inclusă în Calendarul Activităților Educative al MECTS, 2010 și a avut loc în perioada 29 aprilie-1 mai, secțiunile concursului fiind pantomimă individual sau în grup, arte plastice, respectiv desen-portret-cărbune, șah și tenis de masă, competiții pentru fete și băieți, triatlon – alergare viteză 50 de metri, săritură în lungime, aruncarea mingii la oină.
„Din cele 14 unități gimnaziale cu elevi existente în țară, au participat 12, cu 87 de elevi și 40 de cadre didactice, respectiv Școala pentru deficienți de auz Nr.2 „Sfânta Maria” București, Școala pentru Hipoacuzici București, Școala specială Nr.2 Buzău, Liceul pentru Deficienți de Auz Cluj Napoca, Școala Specială pentru Deficienți de Auz Nr.2 Cluj Napoca, Școala „Sfântu Vasile Craiova, C.S.E.I. „Elena Doamna” Focșani, Școala de Arte și Meserii „Paul Popescu Neveanu” Galați, Grupul Școlar „Vasile Pavelcu” Iași, C.S.E.I. Satu Mare, C.S.E.I. „Constantin Pufan” Vaslui și Grupul Școlar Bivolărie”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete.
În organizarea și desfășurarea concursului au fost implicați parteneri locali și județeni precum Poliția de Frontieră Suceava, Ocolul Silvic Putna și 17 societăți comerciale.
Premiile oferite au constat în diplome, medalii, plachete și bani.
Grupul Școlar Bivolărie s-a clasat pe primul loc în competiție.