Admitere

Concurență mai mare ca la Iași, la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava



Universitatea „Ștefan cel Mare” a scos la concurs 926 de locuri bugetate, pentru care s-au înscris 2.712 concurenți
Universitatea „Ștefan cel Mare” a scos la concurs 926 de locuri bugetate, pentru care s-au înscris 2.712 concurenți

În prima sesiune de admitere la facultate din acest an, Universitatea „Ștefan cel Mare” a înregistrat o concurență pe locurile bugetate mai mare decât cea din centrul universitar Iași.
Potrivit unui comunicat privind admiterea al Universității „Ștefan cel Mare”, „Media de 2,93 de candidați înscriși pentru un loc bugetat situează USV pe primul loc între universitățile din Regiunea Nord-Est, cu programe de studii similare, și pe locul doi între instituțiile de învățământ superior, dacă luăm în considerare și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași”. Studiul privind concurența s-a realizat prin comparație cu universitățile de stat din Iași și Bacău, pentru programe de licență similare cu cele ale Universității „Ștefan cel Mare”.
Astfel, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a scos la admitere 3.360 de locuri bugetate, pentru ocuparea cărora s-au înscris 7.806 candidați, ceea ce înseamnă o concurență de 2,32 de candidați înscriși pe loc bugetat.
USV, întrecută de Universitatea de Medicină și Farmacie Iași
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a scos la concursul de admitere la facultate 2.945 de locuri bugetate, numărul candidaților înscriși a fost de 2.481 de absolvenți de liceu, iar concurența pe loc bugetat a fost de 0,84.
La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au fost scoase la concursul de admitere din această lună 510 locuri subvenționate de stat și s-au înscris 1.086 de candidați, ceea ce înseamnă o concurență pe loc bugetat de 2,13 absolvenți de liceu.
În ceea ce privește Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, această instituție academică a scos la concurs 926 de locuri de admitere bugetate, pentru care s-au înscris 2.712 concurenți.
În Regiunea Nord-Est, universitatea suceveană este depășită la concurență doar de Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, unde pe 636 de locuri bugetate s-au înscris 2.201 candidați, iar concurența a fost de 3,46 de absolvenți pe un loc de admitere subvenționat.