Imaginația este cheia cuvintelor ce părăsesc cenușiul adâncurilor întipărite acolo unde nu se poate ajunge, căci sunt complexe căile de codificare a mesajelor subliminale ce vin din interior către exterior, spărgând porțile inefabilului așternându-se ușor pe hârtie, dând sens și culoare vieții mentale aflate în profunzimea universului propriu. Acest univers format odată cu crearea matriței, este în expansiune direct proporțional cu trecerea timpului și a incidentelor ce lasă urme văzute și nevăzute pe matrița ce-l susține, și pe care o călăuzește după propria formare, este văzut doar de ochiul propriu ce privește retrospectiv, căci toate s-au întâmplat în viitor de ceva ce e scris dinainte, iar noi doar trebuie să așteptăm împlinirea faptelor realizând nimicuri pământești cu ochii sticlind după averi neavute, dar dorite și sus puse ca țeluri de atins într-o viață de simple lăcuste ce se târăsc spre moarte nerealizând că totul e praf și pulbere, la un simplu gest nedorit al celui ce a creat totul pentru a se cunoaște prin propria creație, sau poate nu, cine știe?
Totul e antagonic atât timp cât e privit prin mintea omului, ce încearcă mârșav să schimbe totul după bunul plac și dorințele ranchiunoase, să arate că el este stăpânul pe când poate se va distruge sub propria-i cunoștință ce apasă mereu cu noi întrebări despre nimic și totul, căutând răspunsuri acolo unde ele nu sunt și bătând la uși inexistente, create doar de mintea bolnavă după totul sau nimic, după adevărul propriu, distrugându-l pe cel universal, fiecare având dreptate și fiecare definind adevărul suprem.
Încetul cu încetul totul sucombă trist datorită dorinței meschine de a deține totul, de a controla totul, totul fiind o iluzie proiectată pe retina ce de mult nu mai suportă să codifice mizeria și cabotinismul la care s-a ajuns.
Trist dar adevărat, ne îngropăm singuri zi de zi în indiferență și dispreț față de cel ce ne este aproape, căci fiecare se crede a fi un egocentric ce tinde spre absolutul propriu imaginat.
Scăpare nu mai există, pentru că s-au întâmplat prea multe din cele ce trebuie să se întâmple, pentru a veni nedoritul final către care alergăm ca nebunii și de care vom avea parte căci singuri am căzut în păcat…
Vasile UDUDEC
