Concluzie: tot Spania!

În urmă cu vreo două, trei zile, mă bușise invidia față de colegul de rubrica. Îmi ziceam: „Uite ce baftă pe Gabi, cum îi vine lui, nu mie, rândul să comenteze minunea de meci al Real-ului.” Acum, după ce nu mai prididesc să-mi ling rănile, hai să încerc o analiză a ceea ce s-a întâmplat în cele 4 semifinale de cupe europene. Încep chiar cu asta care m-a distrus. Incredibilele ratări ale Real-ului au devenit cronice, din moment ce la distanță de 4 zile se repetă la indigo. Dincolo de psihozele lui Ronaldo, de accidentări, de vraiștea din apărare, nu-mi iese din cap un nume: Toni Kross, unul al cărui joc este pe undeva la mijlocul distanței dintre cel al lui Ionuț Lupescu și Bănel Nicoliță. Cu ăsta în locul lui Di Maria, ce dracu’ performanțe să mai aștepți!? Calificarea lui Juve nu e deloc meritorie, ea practicând nu un antijoc, ci un…nejoc! Ca atare, în finală ar fi de-a dreptul nedrept să existe altă învingătoare decât Barcelona, chiar dacă Tevez ori Pogba ar putea produce ceva deranj prin apărarea destul de nesigură a Barcelonei. Dincolo, în Europa League, de unde la un moment dat se părea că am putea vedea o finală cu două italience, iată că avem una fără nici măcar una. Dacă la Firenze nu se punea problema recuperării deficitului de 3 goluri, meciul retur fiind un fel de petrecere câmpenească, dincolo, la Kiev, cred că putem vorbi despre surpriză maximă. Probabil că Higuain a aprins lumânări când sorții i-au oferit-o pe Dnepr, numai că la urmă cei care s-au bucurat au fost ăilalți. Putem pricepe astfel de ce Șahtior e pe locul 3 în campionat, cu Dnepr pe 2. După un asemenea parcurs senzațional, fiecare din calificările succesive ale lui Dnepr în etape superioare fiind considerată surpriză, dați-mi voie să cred că victoria în finală de la Varșovia n-ar mai fi deloc surprinzătoare. Da, mi-am stabilit favoritele din cele două finale: în asta, Dnepr, în cealaltă, Barcelona. Vă surprinde ceva? Dar ce ați zice dacă Barca ar pierde titlul în Spania? Zău că eu încă mai sper!