După Înviere

Concerte folclorice cu Margareta Clipa și Ansamblul „Ciprian Porumbescu”

Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava și interpreta de muzică populară Margareta Clipa vor susține, în zilele imediat următoare Învierii Domnului, câteva spectacole folclorice în județ.
Luni, 9 aprilie, la ora 14:30, la Căminul Cultural din Cornu Luncii, artiștii suceveni vor prezenta un spectacol folcloric deosebit, care va cuprinde suite de dansuri și cântece populare din mai multe zone ale țării, intitulat „Mândru plai cu dulce grai”. Tot în aceeași zi, la ora 17:00, dansatorii și interpreții suceveni sunt așteptați la Căminul Cultural din Berchișești, pentru a prezenta locuitorilor din această așezare un spectacol de folclor. Cele două activități culturale sunt organizate de primăriile din localitățile amintite. Marți, 10 aprilie, la ora 15:00, același spectacol va fi susținut la Căminul cultural din Paltinu, iar la 17:30, în localitatea Frumosu (Vatra Moldoviței). Directorul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, profesorul Emil Havriliuc, ne-a spus că aceste spectacole nu conțin cântece din repertoriu religios, cântări de Paști, pentru că, spune el, „aceste cântări sunt sacre și trebuie interpretate într-un loc sacru, în biserică. De aceea, noi vom prezenta ce știm mai bine, elemente de folclor românesc, dansuri, cântece, muzică instrumentală, care să-l facă pe spectator să se simtă bine, să se bucure de aceste sărbători. Inițiativa organizării spectacolelor a venit de la primarii din aceste localități, care au dorit să le ofere un dar de Paști consătenilor”.

Recomandări

Opt concerte, șapte orașe, săli arhipline, bilanțul primului turneu național de Crăciun susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou
Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ