Concediu de odihnă pentru suflet

Vara auzim tot mai des referiri la noțiunea de concediu. Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, concediul este intervalul de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă și a presta munca, primind pentru tot acest interval remunerația bănească cuvenită.
Nu ne mai întrebăm de ce angajații au nevoie de aceste zile de odihnă prelungită. Studiile făcute de specialiști au demonstrat necesitatea rânduirii unor perioade de relaxare, tihnă și recuperare în vederea sporirii randamentului la locul de muncă. Pe de altă parte, concediul aduce și o rupere de ritm absolut necesară, oferind mai mult timp și pentru activități dedicate dezvoltării personale. Totodată, concediul duce, sau chiar readuce, familia și viața personală în prim-plan. Așa cum pictorul se depărtează din când în când de șevalet pentru a-și putea aprecia și examina opera în întregul ei, așa și noi avem nevoie de momentele de rupere de ritm, de detașare pentru a ne reevalua viața, obiectivele și a trăi o vreme fără povara scadențelor. Prin urmare, ca prilej de trăire intensă, de odihnă, de evaluare, concediul este nu numai bine-venit, dar chiar absolut necesar.
Chiar și Dumnezeu, după cele șase zile în care a creat lumea, în a șaptea s-a odihnit. Oare a obosit Dumnezeu? Desigur că nu, dar prin aceasta Domnul ne atrage atenția că ziua de odihnă este nu doar un repaus fizic, ci și o celebrare a Lui ca Făuritor al nostru și al întregului univers, este ziua în care ne amintim și ne arătăm recunoștința față de Ziditorul întregii făpturi.
O cugetare românească veche spune că odihna este recompensa muncii. Problema apare în altă parte. Ce înțeleg oamenii prin concediu de odihnă? În genere, excursii, destindere, plajă, mare, munte, bagaje, fotografii, călătorii, mese copioase sau chiar o aplecare mai mare asupra problemelor casnice. Nimic rău în asta, dar câți se gândesc oare să folosească perioada concediului și pentru o refacere a puterilor duhovnicești, o plimbare prin minunata lume duhovnicească, o relaxare la umbra scrierilor biblice sau patristice referitoare la viață și la sensurile ei? Câți își propun să-și „bronzeze” ființa la Soarele dreptății – Hristos Dumnezeu, raportându-și viața la învățăturile Lui mântuitoare? Cine mai are timp ca în concediu să se desfăteze la ospățul mântuirii, oferit cu aceeași mărinimie de Sfânta noastră Biserică? Pe masa bucuriei așteaptă Pâinea Vieții aburindă pentru a le dărui mesenilor Veșnicia, iar în potirul aurit stă solemn Vinul cel dătător de Viață! Ce festin regal ne pregătește Mântuitorul Hristos, iar noi alegem de multe ori prânziri banale.
Despre călătorii, ce să mai zicem! Ne mai fascinează un pelerinaj pe la mănăstiri sau la locurile sfinte ori la bisericile care dețin sfinte relicve ori icoane făcătoare de minuni? Mai știm că, aflându-ne în pelerinaj, dorim să ne întâlnim cu Dumnezeu și că, de fapt, suntem pe cale cu Cerescul Părinte, căci și El se află într-un nesfârșit pelerinaj, căutându-ne fără contenire pe fiecare dintre noi? Vasăzică în concediu ne putem odihni și altfel, pe lângă relaxarea fizică, căutând să ne odihnim și sufletele în Hristos. În genere, poți fi odihnit fizic, dar interior să trăiești o necontenită frustrare, un nesfârșit zbucium. Dar dacă vom căuta cu prioritate odihna, pacea cea dinăuntru, cu siguranță că și în exterior ne vom simți în armonie cu toate. Dacă-l vom ruga pe Hristos să ne odihnească întreaga ființă în marea sa iubire, cu adevărat vom simți puteri fizice crescânde pentru încă un an de activitate.
Am voit să abordez tema prezentă gândindu-mă la perioada următoare, luna august, când foarte mulți angajați primesc concediu. La începutul lui gustar începe și binecuvântatul post închinat Adormirii Maicii Domnului. Adesea am auzit invocându-se pretextul plecării în concediu pentru nerespectarea zilelor de postire dedicate alesei Împărătese, mai înaltă decât Cerurile. Ce ușor ne eschivăm, ce lesne găsim pricini care să ne justifice comoditatea, șomajul duhovnicesc! Dacă și Maica Domnului ar găsi cu aceeași ușurință pretexte ca să nu ne mai poarte în mila și iubirea ei, atunci am vedea cu adevărat ce înseamnă viața noastră fără ocrotirea ei.
Carevasăzică, mergerea în concediu nu ne scutește de îndatoririle față de sfânta noastră Ortodoxie. Și acasă, și la serviciu, și în excursie, și la mare, și la munte, și pe vapor, și în avion, acasă sau plecați prin îndepărtatele cotloane ale lumii suntem, sau trebuie să rămânem, fideli credinței noastre dreptmăritoare. Problema este să dorim ca timpul rezervat repausului fizic să fie folosit și pentru a găsi odihnă sufletelor noastre. Adevărata odihnă ne-o dă Hristos. El și-a luat acest angajament. Noi doar trebuie să-L căutăm, să-I spunem, să-I arătăm poverile noastre. Așa procedând, vom trăi și ne vom bucura de un veritabil concediu.
(www.ziarulumina.ro)