Criză

Concedierile din învățământul sucevean se decid în câteva zile



Directorii tuturor școlilor din județul Suceava trebuie să prezinte Inspectoratului Școlar, până la sfârșitul acestei săptămâni, schița de încadrare și statul de funcții, urmând ca fiecare situație în parte să fie analizată, iar apoi să se decidă persoanele care vor rămâne fără slujbă. Peste 700 de angajați din învățământul sucevean, cadre didactice, personal didactic auxiliar sau personal nedidactic, vor rămâne fără loc de muncă începând cu anul școlar care trebuie să înceapă în septembrie, după ce, printr-o adresă a Ministerului Finanțelor, numărul de posturi din învățământul sucevean s-a redus de la 11.868 la 11.155 de posturi.
Practic, Ministerul Finanțelor a retras finanțarea pentru 713 posturi din școlile din județ. Situația încadrărilor din fiecare școală în parte va fi discutată într-o ședință a Consiliului de Administrație al IȘJ, la care vor participa și reprezentanții sindicatelor din învățământul județean. Gheorghe Șorodoc, președintele sindicatului „Bucovina Rădăuți”, grupare afiliată la FSLI la nivel național, a declarat că „problemele mari se vor ridica acolo unde numărul de elevi a scăzut drastic și clasele nu s-au format, iar o situație spinoasă e la clasele de a noua, unde au rămas peste 900 de locuri libere, ceea ce înseamnă aproximativ 50 de catedre”.
În ceea ce privește cele 700 de concedieri, Șorodoc a spus că „acestea se vor face din toate categoriile de personal și proporțional cu numărul de angajați”. Atât reprezentanții IȘJ, cât și cei ai sindicatelor dau asigurări că titularii nu vor fi printre cei 700 de angajați care vor rămâne fără loc de muncă. „Va trebui să vedem cine pleacă și cine rămâne, iar în următoarea etapă a mișcării personalului didactic va trebui rezolvată situația titularilor care rămân fără normă din cauza numărului mare de locuri la liceu rămase libere”, a mai spus Șorodoc.



Recomandări

Elena Purice, mama prorectorului USV Ștefan Purici, predă la 80 de ani. Ține vie limba română în regiunea Cernăuți

Elena Purice, mama prorectorului USV Ștefan Purici, predă la 80 de ani. Ține vie limba română în regiunea Cernăuți
Elena Purice, mama prorectorului USV Ștefan Purici, predă la 80 de ani. Ține vie limba română în regiunea Cernăuți

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER