Președintele Traian Băsescu a avut parte la prezentarea în Parlament a Raportului privind regimul comunist atât de aplauzele parlamentarilor puterii, cât și de huiduielile, fluierăturile și circul zgomotos început și întreținut de către senatorii și deputații PRM, în frunte cu liderul lor C.V.Tudor
„Ia un șpriț de la Golden Blitz!”, „Jos Băsescu!” „Băsescu securist!”, „Asasinul!”, „Băsescu terorist!”, „Demisia!”, au fost lozincile pe care le-au strigat periodic reprezentanții PRM, în special Vadim Tudor, în timp ce Traian Băsescu își citea discursul de la tribuna Parlamentului.
Parlamentarii PRM au venit pregătiți cu fluiere și cartonașe roșii, pe care le-au folosit pe toată durata ședinței, manifestându-se ca pe stadion.
Mai mult, C.V.Tudor s-a ridicat de două ori din bancă și a defilat, împreună cu senatorul PRM Nicolae Iorga, ținând un banner de mari dimensiuni, pe care scria „Pușcăria mafioților” și pe care era desenat chipul lui Băsescu după gratii.
Reprezentanții PRM i-au adus lui Băsescu o șampanie în timp ce acesta vorbea despre regimul comunist, șampanie care a fost luată rapid din fața șefului statului de către senatorul PD Marius Marinescu.
Vacarmul din sala de plen s-a simțit și în lojele înțesate cu invitați. Strategia PRM-iștilor a fost puțin dată peste cap, aceștia arătându-se nemulțumiți de faptul că invitații lor, simpatizanți ai PRM, nu mai aveau loc în loje din cauza invitaților Președinției. Însuși Vadim Tudor, profitând de o pauză a Parlamentului, cerută de conservatori, a încercat să-și introducă la balcon simpatizanții, în loja în care se aflau Horia Roman Patapievici, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Ion Diaconescu. Această acțiune a început în țipetele liderului PRM, care i-a făcut „boi și limbrici” pe cei așezați pe scaune.
După ce Vadim Tudor a părăsit balconul, cei nemulțumiți au fost Horia Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu.
„Rog să se ia act de agresiunea care se află în sală”, țipa Patapievici, încercând să atragă atenția parlamentarilor din sala de ședințe. „Ne aruncă de la balcon”, spunea și Liiceanu, acesta și Patapievici fiind nemulțumiți de prezența în loja lor a simpatizanților PRM.
Conflictul de la balcon a părut încheiat doar după venirea senatorului PNL Paul Păcuraru, care i-a scos din lojă pe simpatizanții PRM.
În timp ce Patapievici și Liiceanu protestau de la balcon, Vadim Tudor protesta în sala de ședințe, cerând să fie evacuate „balcoanele huliganice în care se huiduie și fluieră”.
Într-o altă lojă, un invitat ce părea din grupul simpatizanților PRM a afișat câteva minute un banner pe care era desenată o maimuță după gratii și pe care scria „La mulți ani, tovarășe Ilici!”. Bannerul a fost repede confiscat de o persoană din Serviciul de ordine al Parlamentului.
Pe fondul vacarmului, Traian Băsescu și-a citit discursul, întrerupându-se de mai multe ori. El a fost aplaudat în câteva rânduri de toți parlamentarii, cu excepția reprezentanților PRM și PSD.
Atmosfera din Parlament a fost simțită și de fostul lider țărănist, Ion Diaconescu, aflat într-una dintre lojele destinate invitaților.
I-a găsit Diaconescu mai maturi pe politicieni, după șase ani de la neintrarea PNȚCD-ului în Parlament? „Din contră, politicienii parcă s-au infantilizat. Eu condamn regimul comunist, dar sunt partide aici, succesoare ale mentalității comuniste”, a precizat Diaconescu.
Fostul lider țărănist a spus că aude cam prost în sală și de aceea nu înțelege prea bine ce se întâmplă.
Dincolo de aplauzele parlamentarilor puterii și de circul regizat de Vadim Tudor, ședința a reunit sub aceeași cupolă, preț de o oră, figuri importante cum ar fi regele Mihai, fostul președinte Emil Constantinescu, Doina Cornea, Theodor Stolojan, premierul Tăriceanu și președintele Băsescu.
Pentru unii, concluzia ședinței a fost că PRM este continuatorul regimului comunist, iar unii parlamentari nu ar merita să fie nici măcar grăjdari.
Alții, au ajuns la concluzia că Băsescu ar fi trebuit să țină seama de o zicală, spusă de multe ori de Vadim Tudor la conferințele lui de presă: „Când te bagi în troacă, te mănâncă porcii!”.

