Celule pregătite

Complicii viceprimarului arestat pentru contrabandă, dați în urmărire generală



PÂSLAR RADU GHEORGHE
PÂSLAR RADU GHEORGHE

– Radu Pâslar și Domnica Galan (soț și soție), în vârstă de 31, respectiv 30 de ani, au fost dați în consemn la toate punctele de trecere a frontierei de stat a României, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă în lipsă, pe 30 de zile
– Cei doi soți, susțin anchetatorii, au reușit să fugă din calea oamenilor legii în momentul flagrantului
– Rolul lor era acela de a supraveghea căile de acces în zona de contrabandă, fiind ajutați și de viceprimarul Ștefan Mihai Băbălean
Doi dintre indivizii care au reușit să fugă din calea oamenilor legii, în urma flagrantului de la mijlocul săptămânii trecute, când a fost anihilată una dintre cele mai mari rețele de contrabandiști, ce acționa pe raza județului nostru, au fost dați în urmărire generală. Asta, după ce Tribunalul Suceava a emis pe numele celor doi, Radu Pâslar și Domnica Galan (soț și soție), în vârstă de 31, respectiv 30 de ani, mandate de arestare preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile. Cei doi soți au fost dați în consemn la toate punctele de trecere a frontierei de stat a României. Dacă vor fi prinși, Radu Pâslar și Domnica Galan vor ajunge în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, acolo unde sunt încarcerați și alți indivizi acuzați că fac parte din rețeaua de traficanți, în frunte cu viceprimarul comunei Frătăuții Noi, Ștefan Mihai Băbălean, 31 de ani (suspendat din funcție de prefectul județului până la definitivarea cercetărilor). Alături de viceprimar au fost arestați preventiv Ilie Cernovaliuc (32 de ani) și Vasile Opaiț (38 de ani), ambii din Ucraina, precum și Dănuț Ursaciuc (39 de ani) și soția acestuia, Luminița Ursaciuc (39 ani), din localitatea Șerbănești.
Buba s-a spart miercurea trecută, atunci când, la primele ore ale zilei, o armată de polițiști, ofițeri Anticorupție și polițiști de frontieră sub coordonarea unei echipe de procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava, au prins în flagrant un grup organizat de contrabandiști, care se afla de mai multă vreme în vizorul oamenilor legii. Flagrantul a avut loc în localitatea Vuliva, comuna Frătăuții Vechi, acolo unde, în apropierea liniei de demarcație dintre România și Ucraina, oamenii legii au surprins mai mulți indivizi care descărcau dintr-un camion, aflat pe teritoriu ucrainean, zeci de baxuri de țigări și le încărcau de zor într-un microbuz marca Mercedes Sprinter aflat la câteva zeci de metri distanță, pe teritoriu românesc (pentru a nu lăsa urme pe fâșia verde, contrabandiștii se deplasau pe o „alee” formată din mai multe saltele și bucăți de carton gros).
– Sume fabuloase în buzunarele contrabandiștilor
În urma acțiunii de la mijlocul săptămânii trecute, au fost confiscate nu mai puțin de 400 de baxuri cu țigări de contrabandă (Saint George și Ronson), care urmau să ajungă pe piața din Suceava, dar și din alte județe, țeapa dată statului român fiind estimată la 300.000 de euro. În condițiile în care rețeaua funcționa de mai multă vreme și, cu siguranță, nu era la prima „livrare” de acest gen, sumele ce au intrat în buzunarele contrabandiștilor sunt de-a dreptul impresionante. Potrivit anchetatorilor, la fiecare „livrare”, Radu Pâslar și Domnica Galan aveau misiunea de a supraveghea căile de acces în zona de contrabandă, fiind ajutați și de viceprimarul Băbălean. Acesta din urmă, susțin oamenii legii, era un adevărat coordonator al rețelei, multe dintre baxurile cu țigări de contrabandă ajungând într-un depozit al său și mai apoi, după câteva zile, la distribuitori.
Afacerea RONSON și St. GEORGE
În Ucraina, un cartuș de țigări Ronson costă în Ucraina 9 grivne, adică mai puțin de 2 dolari, în timp ce un cartuș de St. George se vinde la sursă cu 11 grivne, ceva mai mult de 2 dolari. Pe piața românească, țigările menționate se vând cu sume de aproximativ patru ori mai mari. Traficanții cu greutate scapă de marfă rapid. Țigările aduse din Ucraina sunt vândute în sistem angro în piețe unor persoane care, ulterior, le comercializează la tarabe. De la un capăt la celălalt afacerile se fac la negru. La Suceava, un pachet de Ronson se vinde cu 2 lei, în timp ce unul de Saint George ajunge la 2,5 lei, având numeroși cumpărători din rândul fumătorilor.


GALAN DOMNICA NADIA
GALAN DOMNICA NADIA
PÂSLAR RADU GHEORGHE
PÂSLAR RADU GHEORGHE


Recomandări

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări
Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul
Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul
Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul