„Portul nostru curat”
„Numai prin districtele dela munte mai vezi portul nostru curat. În districtele dela țară, însă, dacă nu-i cu totul părăsit, apoi cel puțin e împestrițat cu flenduri din târg…Ar fi bine să nu mai cumpărăm putregaiuri de prin târg…Fetele și nevestele noastre să nu mai poarte fuste de mătasă și bluze, ci bondițe și catrințe, cu cari mai bine le șede”.
„Deșteptarea”, Anul I, nr. 6-7, Februarie 1908.
„Locuințe muncitorești”
„Pînă în prezent, la Sfatul popular al regiunii Suceava a fost depusă, de către întreprinderile industriale din regiune, suma de 3.430.000 lei din fondul întreprinderii destinată construcției de locuințe muncitorești. Întreprinderile din orașul Suceava, Cîmpulung și Fălticeni au depus cele mai mari sume. Întreprinderea «Moldova» din orașul Cîmpulung de pildă a depus 525.000 lei. Întreprinderea de industrie locală «C. Burcă» din Fălticeni, 269.000 lei, iar ORACA Suceava, 183.000 lei. Cu aceste fonduri se vor putea construi aproape 90 de apartamente”.
„Zori noi”, Anul XIII, nr. 3484, Suceava, Februarie 1959.
„Complexul CFR Suceava”
„În Complexul CFR Suceava, care include trei stații, dirijarea trenurilor, operațiunile de formare a lor, sînt conduse de la un singur punct de control. Acarii din acest perimetru și-au părăsit vechile îndeletniciri devenind revizori competenți care asigură o ireproșabilă funcționare a centralizării electrodinamice. Impiegații descifrează sensurile culorilor și mișcările de pe tabloul de comandă – reprezentare la scară redusă a realității – formulează indicațiile pentru conducătorul manevrei. Toate acestea se traduc în planul eficienței în creșterea traficului de trenuri, în reducerea staționărilor. După cum introducerea în stațiile vecine complexului a blocurilor de linie automate are ca efect creșterea capacităților de tranzit a liniei curente, adică a circulației, la intervale mai mici a trenurilor”.
„Zori noi”, Anul XXV, nr. 7207, Suceava, Duminică 21 februarie 1971.