Compartimentul de Chirurgie toracică din cadrul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava va fi funcțional din data de 1 iulie a.c., a anunțat, ieri, managerul spitalului, Vasile Rîmbu. Managerul a precizat că deocamdată compartimentul va funcționa cu doi medici specialiști care au încheiat cu spitalul contracte de prestări servicii și care vor avea pentru pacienții lor un număr de șase paturi. ”Adresabilitatea către această specializare este mare, cel puțin din perspectiva accidentelor rutiere cu politraumă, cu care spitalul se confruntă zilnic”, a spus Rîmbu.
După etapa de acomodare, în cazul în care colaborarea dintre medici și spital decurge satisfăcător, instituția medicală va scoate la concurs cel puțin un post de medic cu specializare în chirurgia toracică, ceea ce va permite angajarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și stabilizarea doctorilor pe post.
Managerul Spitalului de Urgență a mai precizat că dotarea Compartimentului de Chirurgie toracică și sala de operație de care dispune sunt dotate cu aparatură și echipamente la cele mai ridicate standarde, la nivelul spitalelor clinice.
În funcție de performanțele medicilor specialiști și de adresabilitate, compartimentul de Chirurgie toracică se poate dezvolta în timp, așa cum s-a întâmplat și cu alte secții din spital.






