Dezvoltare

Compania Capgemini și-a început în mod oficial activitatea și are deja peste 50 de angajați care oferă suport IT

Vineri a avut loc deschiderea oficială a sediului Capgemini din Suceava
Vineri a avut loc deschiderea oficială a sediului Capgemini din Suceava

Capgemini, una dintre cele mai mari companii de IT din lume, cu sedii în 44 de țări de pe întreg globul, și-a început ieri, în mod oficial, activitatea în sediul din municipiul Suceava. Inaugurarea noului sediu, aflat în incinta Iulius Mall Suceava, a avut loc în prezența unor reprezentanți din conducerea companiei, printre care directorul Centre de Operațiuni Europa de Est, Marcin Nowak, alături de care au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, prefectul județului, Mirela Adomnicăi, și rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Valentin Popa.
Încă de la deschidere, sediul din Suceava al Capgemini are peste 50 de angajați, compania planificând să crească numărul acestora în viitor. Inițial primii angajați Capgemini din Suceava au participat la trainingurile susținute în sediul din Iași, unde compania are peste 640 de angajați care lucrează pentru renumiți clienți internaționali. Prima echipă de 19 persoane a fost instruită în Iași în lunile iunie și iulie, revenind în Suceava odată ce lucrările de amenajare a spațiului au fost finalizate. „Suntem bucuroși să vedem o dezvoltare atât de rapidă a locației din Suceava în aceste câteva luni de când suntem prezenți aici. Acest lucru a fost posibil datorită colaborării foarte bune pe care am avut-o cu Universitatea «Ștefan cel Mare» și instituțiile locale. Intenționăm ca până la jumătatea anului viitor să extindem echipa, ajungând până la 160 de angajați. Căutăm specialiști în IT, managementul infrastructurii, asistență clienți și management de proiect. Candidații trebuie să cunoască cel puțin o limbă de circulație internațională, engleză, franceză, spaniolă sau italiană”, a spus directorul Centrelor de Operațiuni pentru Europa de Est – Servicii de Infrastructură, Marcin Nowak. Pentru viitor, Capgemini vizează atât profesioniști cu experiență, cât și proaspăt absolvenți. În ambele cazuri, condiția necesară angajării o reprezintă cunoașterea a cel puțin unei limbi străine, importante fiind și abilitățile bune de comunicare și de lucru în echipă și capacitatea de adaptare la un mediu de lucru dinamic.
Conducerea companiei a apreciat sprijinul primit de la autoritățile sucevene și de la universitate
Marcin Nowak a ținut să precizeze că municipiul Suceava a fost ales pentru deschiderea unui nou sediu în urma unei ample analize. „Am ales Suceava nu doar pentru că este o zonă turistică minunată, dar a contat foarte mult modul în care am fost sprijiniți de autoritățile locale și de universitate”, a spus Marcin Nowak. În discursul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și-a exprimat speranța că un număr cât mai mare de tineri suceveni își vor găsi un loc de muncă în cadrul acestei companii. „Deja sunt recrutați 50 de oameni și salutăm inițiativa companiei de a extinde activitatea la 160 de angajați. Sunt foarte mulți tineri care lucrează în IT în Londra, în Bruxelles sau în alte locații, iar deschiderea acestui sediu este un fel de mesaj «Hai acasă!» sau «Hai în Bucovina!». Iar dumneavoastră o spuneți poate mai calificat decât noi prin deschiderea acestui sediu aici la Suceava”, a spus Flutur.
În același timp, primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că deschiderea acestui sediu al Capgemini reprezintă un vis devenit realitate. Ion Lungu a ținut să felicite Universitatea Suceava pentru sprijinul acordat în inaugurarea acestui sediu al companiei. „De ani de zile Primăria Municipiului Suceava a sprijinit deschiderea societăților în domeniul IT. Astăzi s-a realizat acest lucru. La Iulius Mall Suceava, s-a deschis un punct de lucru al companiei Capgemini unde sunt angajați deja 50 de tineri specialiști în domeniul IT, urmând ca numărul acestora să crească. Și vă asigur că voi căuta toate soluțiile legale pentru a vă sprijini pentru a desfășura activitatea la Suceava”, a transmis Ion Lungu.
Invitată să ia cuvântul, prefectul Mirela Adomnicăi a amintit că în momentul în care Capgemini a ales Suceava pentru a deschide un nou sediu, ea ocupa funcția de director al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă. Mirela Adomnicăi a spus că a bucurat-o faptul că această companie a ales Suceava pentru că urmau să fie angajați tineri vulnerabili din punctul de vedere al găsirii unui loc de muncă. Adomnicăi a ținut să remarce faptul că prin sediul din Suceava, Capgemini va deservi clienți de prestigiu din întreaga lume, ceea ce va aduce și Sucevei un prestigiu internațional. Ea a subliniat că Suceava are un potențial foarte mare în a oferi companiilor de IT tineri specializați, absolvenți ai Universității „Ștefan cel Mare”. Nu în ultimul rând, rectorul Universității Suceava, Valentin Popa, a apreciat faptul că începând de ieri, Capgemini se alătură celorlalte peste 10 companii de IT care deja au deschise afaceri în municipiul reședință de județ. Valentin Popa a arătat că în doar câteva luni, Capgemini a reușit să demonstreze seriozitate și profesionalism, având o imagine foarte bună atât la nivel național, cât și internațional, și în același timp a reușit să asigure angajaților salarii foarte bune.
Lider global în servicii de consultanță, tehnologie și transformare digitală, Capgemini se află în prim-planul inovației, abordând întreaga gamă de oportunități de dezvoltare a clienților în contextul evoluției continue a platformelor digitale și cloud.

Recomandări

Număr record de participanți la webinarul național dedicat securității cibernetice, organizat de DNSC și o companie suceveană

Raitar a deschis un nou magazin, în cartierul Mărășești. Compania din Sasca Mică a ajuns la 43 de magazine la nivel național

CCI Suceava le oferă companiilor posibilitatea organizării de cursuri gratuite pentru specializarea șoferilor de pe mașinile de marfă

De la registre prăfuite la tabloul de bord digital: universitarul sucevean Marius-Sorin Ciubotariu despre modul în care inovația rescrie viitorul contabilității și al educației economice