Comisiile de Cultură din Parlament au aprobat mărirea bugetului CNA pe 2010, la 10.626.000 de lei



Comisiile de Cultură ale Parlamentului au aprobat, marți, suplimentarea bugetului CNA pe 2010 cu un milion de lei, pentru cheltuielile de personal, astfel încât suma totală pe care Consiliul ar urma să o primească pentru a-și desfășura activitatea în acest an va fi de 10.626.000 de lei.
Comisiile de Cultură din Camera Deputaților și Senat s-au reunit, marți, într-o ședință comună pentru a analiza proiectul de buget al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pe anul 2010.
La ședința Comisiilor de Cultură au participat Răsvan Popescu, președintele CNA, și membrii Consiliului Grigore Zanc, Mihai Mălaimare și Attila Szasz.
CNA, o instituție finanțată 100% de la bugetul de stat, a cerut, pentru a-și desfășura activitatea în 2010, o sumă de 9.342.000 de lei. Suma este cu peste un milion de lei mai puțin față de 2009, când instituția a beneficiat de la bugetul de stat de 10.415.000 de lei, potrivit proiectului de buget al instituției pe 2010, postat pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Potrivit lui Răsvan Popescu, bugetul CNA pe anul 2010, așa cum a fost comunicat de Ministerul de Finanțe, este mai mic cu 10,5% față de 2009. „L-aș numi un buget de supraviețuire”, a spus Răsvan Popescu, președintele CNA, precizând că la cheltuieli de capital suma pentru 2010 a fost redusă cu 50%.
„La capitolul cheltuieli de personal, limita transmisă de Ministerul de Finanțe, respectiv 7.984.000 lei este absolut insuficientă pentru finanțarea la limita cea mai de jos a celor 164 de posturi ale CNA. Să nu uităm că audiovizualul românesc este cel mai extins din toate țările din Europa Centrală și de Sud-Est”, a explicat Popescu.
El a precizat că în teritoriu funcționează 606 posturi de radio, 268 de posturi de televiziune cu emisie terestră și 4.890 de rețele de cablu, din care 349 au și program propriu.
„În peste 10.000 de localități din țară există activitate audiovizuală într-o formă sau alta și noi acoperim această activitate în teritoriu cu doar 31 de inspectori audiovizuali, într-un număr de 41 de județe, ceea ce sigur duce la o supra-încărcare ca volum de muncă. La București funcționează 68 de posturi de radio și 98 de posturi de televiziune, care sunt monitorizate de numai 22 de persoane, ceea ce se simte puternic în momente de suprasolicitare, cum sunt campaniile electorale”, a mai spus șeful CNA, precizând că, în 2010, urmează să mai intre în funcțiune 28 licențe de radio și 35 de licențe prin satelit. „În plus, suntem angrenați în procesul de trecere la emisia digitală”, a explicat Răsvan Popescu.
În acest sens, Răsvan Popescu a solicitat suplimentarea bugetului CNA pe 2010 cu un milion de lei pentru cheltuielile de personal. „Vă rugăm să susțineți propunerea de buget a CNA în sumă totală de 10.626.000 lei, din care la titlul cheltuieli de personal este absolut necesară suma de 8.984.000 de lei, sumă calculată pe limitarea strictă la drepturile salariale de bază, fără a include nicio altă sumă pentru ore suplimentare, salarii de merit, prime sau alte drepturi salariale acordate de legislația în vigoare. Solicităm o suplimentare a cheltuielilor de personal cu 1.000.000 de lei”, a mai spus Popescu.
El a precizat că CNA a contribuit la bugetul de stat în anul 2009 cu suma de 2 milioane de lei, sumă provenită din sancțiunile aplicate radiodifuzorilor pentru nerespectarea legislației în vigoare.
Prezenți la ședința Comisiilor de Cultură, senatorii Sergiu Nicolaescu și Radu F. Alexandru au fost de părere că solicitarea CNA trebuie susținută „fără rezerve”, fiind justificată cererea.
„Cererea lor cu atât mai mult justificată cu cât ține prin excelență de asigurarea funcționării instituției, trebuie să o susținem fără rezerve”, a spus Radu F. Alexandru.
„Mie, personal, mi se pare solicitarea domnului președinte rezonabilă”, a spus și Sergiu Nicolaescu.
În plus, senatorul UDMR Bokor Tiberiu, vicepreședinte Comisiei de Cultură de la Senat, a propus aprobarea suplimentării bugetului CNA, la capitolul cheltuieli de personal, de la 7.984.000 lei la 8.984.000 lei, sursa de finanțare fiind rezerva bugetară. „În urma dezbaterii în Comisia de Finanțe, se va lua o decizie”, a spus Bokor Tiberiu. Amendamentul propus de acesta a fost adoptat în unanimitate.
CNA – o autoritate publică autonomă sub control parlamentar – are menirea să încurajeze dezvoltarea funcționării într-un mediu concurențial a pieței libere din domeniul audiovizual.
Consiliul Național al Audiovizualului are 11 membri. În prezent, Consiliul are următoarea componență: Răsvan Popescu – președintele CNA, Ioan Onisei – vicepreședintele Consiliului, Dan Grigore, Gelu Trandafir, Cristina Trepcea, Grigore Zanc, Narcisa Iorga, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare, Constantin Duțu – membri și Attila Szasz – membru supleant.